Criza migranților: Uniunea Europeană devine o mare putere diplomatică? 

Jean-Loup Delmas a scris o opinie referitoare la criza migranților care a luat prin surprindere Europa. Potrivit acestuia, doar Belarusul ar putea opri acest val fără precedent. Ce impact va avea însă această criza asupra UE și ce transformări s-ar putea produce?

Belarus joacă cartea liniștirii în timpul crizei migranților cu care se confruntă Uniunea Europeană. Dovada noii puteri geopolitice a acestuia din urmă?

Era o anomalie specifică Uniunii Europene: o mare putere economică și comercială, dar cei 27 au avut dificultăți la capitolul diplomaţie şi au răspuns dezbinat, arată 20 Minutes. 

O ciudățenie pe care Uniunea Europeană pare să o fi reparat în acest an, răspunzând unilateral la mai multe crize internaționale.

Cel mai recent exemplu, în cazul crizei migranților de la granițele Poloniei Cei 27 l-au făcut pe Lukașenko să se plieze.

Președintele belarus Aleksandr Loukachenko a declarat, marți, că dorește să prevină ca noua criză a migrației de la granița cu Polonia, de care este acuzat că a orchestrat-o, să degenereze într-o „confruntare aprinsă” cu Uniunea Europeană. O repliere care spune multe despre fermitatea Celor 27 în răspunsul la această criză și puterea amenințărilor pe care Uniunea a reușit să le pună în aplicare.

Dar partida este departe de a fi câştigată. Cei 27 păreau inițial să cânte partitura lor clasic, și anume răspunzând în ordine dispersată, când Polonia a refuzat oferta Bruxelles-ului de a trimite paznici Frontex la granițele sale, preferând să construiască un zid. Dar după aceste tatonări obișnuite, răspunsul a devenit dintr-o dată unanim și coordonat, așa cum Cei 27 au fost rareori capabili să reacţioneze.

O victorie nu trebuie subestimată

„Uniunea Europeană a obținut o victorie geopolitică care nu trebuie subestimată. Cu toate acestea, ne putem întreba ce s-ar fi întâmplat dacă Lukașenko nu s-ar fi retras sau dacă Rusia ar fi sprijinit mai bine Minskul”, estimează Joséphine Staron, doctor în filozofie politică la Sorbona și director de studii și relații internaționale al think tank-ului Synopia.

Desigur, Europa a avut condiții favorabile pentru victoria sa, dar „este o șansă pe care a putut-o provoca prin răspunsul său sincer și organizat”, notează doctorul. Mai presus de toate, este o afirmare a unei noi unităţi în materie de politică externă, deja văzută anul acesta cu criza din Afganistan, cea a submarinelor sau a Brexitului.

„Anul acesta, europenii au învățat dur să facă față politicii externe. Uniunea Europeană nu era cunoscută pentru capacitatea de a duce o voință politică la nivel internațional, mulțumindu-se mai mult să fie o putere pur economică și comercială până acum”, notează Joséphine Staron. „Astăzi, țările europene văd clar că nu mai pot ignora o politică externă comună”, estimează ea.

Pentru Sylvie Matelly, director adjunct la Iris (Institutul de Relații Internaționale și Strategice) și specialist în Europa, începutul conștientizării datează din 2016. Între alegerea unui Donald Trump foarte ostil chiar și față de aliații săi, Brexit și apariția Chinei, „Uniunea Europeană înțelege că va fi necesar să aleagă o tabără, și că cea mai bună tabără este ea însăși”. Această uniune din ce în ce mai unită funcționează și în alte domenii decât geopolitica: planul european de redresare în fața crizei coronavirusului arată de asemenea, potrivit directorului adjunct, cum Europa știe să facă din ce în ce mai bine front comun.

Un alt efect vizibil al acestei maturizări geopolitice, viteza de unire. „Acum câteva zile, Polonia și Bruxelles-ul erau în dezacord. În mai puțin de o săptămână, a apărut un răspuns comun. În urmă cu doi-trei ani, ar fi durat câteva săptămâni, dacă nu luni”, își amintește Sylvie Matelly. O viteză pe care ea o atribuie durității celorlalte puteri internaționale: „Europa a înțeles că în fața lupilor este nevoie de răspunsuri rapide, ferme și puternice”, susține directorul adjunct. Și inevitabil, având în vedere puterea economică, demografică, comercială și chiar militară a Europei, răspunsurile comune ale Celor 27 au cu ce să câştige bătălii geopolitice.

Aceasta este o adevărată revoluție internă pentru Uniune, facilitată de plecarea britanicilor, explică Sylvie Matelly: „În formula de 28, au fost mult mai atașați de o  uniune exclusiv comercială și economică. Acum că nu mai sunt astfel, Europa poate juca mult mai ușor pe cartea politicii externe și de apărare”.

Deşi Brexitul a jucat un rol, mai presus de toate numeroasele crize prin care a trecut Uniunea Europeană sunt cele care au putut să o întărească și să o unească ca niciodată în istoria sa de mega-putere, conchide Joséphine Staron: „Uniunea Europeană avansează doar prin crize. Este un joc periculos, deoarece fie poate să spargă edificiul comun, fie să-l facă să crească. Europa s-a dovedit a fi foarte solidă prin faptul că nu s-a defectat niciodată, arătând disponibilitatea tuturor de a menține această uniune cu orice preț”.