Criza datoriilor suverane începută în 2010 reflectă o slăbiciune structurală a zonei euro. Existența unei monede comune fără o Trezorerie comună, fără uniune fiscală, este cvasi-imposibil de apărat în vremuri tulburi. Criza financiară începută în SUA în 2007 – 2008 a expus vulnerabilitatea sistemului bancar global (cu excepția notabilă a unor state emergente), salvat prin transferul unor datorii din sectorul public către cel privat. Acum, statele însele se află însă în dificultate.
În Europa însă, problemele țin de diferențele majore dintre statele membre ale uniunii monetare, așa încât devine necesar un mecanism de echilibrare. „Fondul European pentru Stabilitate Financiară (EFSF) încearcă să joace un rol de compensare al inegalităților dintre finanțele publice ale unor state – să luăm drept exemplu Germania, Olanda, pe de o parte și Italia, Portugalia, Irlanda, Grecia pe de altă parte. Scopul este de a scădea costul la care se împrumută statele vulnerabile, condiție necesară pentru ca acestea să își poată plăti în cele din urmă datoria. Dar puterea sa de foc este acum total insuficientă, și chiar și o extindere la 1 trilion de euro ar putea fi în final prea mică pentru a putea proteja Spania și Italia în același timp”, a arătat Victor Safta, directorul sucursalei din România a X-Trade Brokers.
Compromisul ciudat pe care încearcă să îl pună la punct europenii îmbină o finanțare autohtonă dar cu resurse suplimentare venind în principal dinspre economiile emergente, cele care dețin rezervele salvatoare – în principal China. Dar, deși o contribuție externă va putea stabiliza piețele pe termen scurt, și în cel mai bun caz pe termen mediu, aceasta nu va rezolva problema fundamentală: este Europa pregătită să facă un pas major înspre integrare? O armonizare a politicilor fiscale și crearea unei trezorerii comune ar fi pasul major care ar întări sistemul european, plătit însă de către statele membre cu o reducere drastică a suveranității.
„Întrebarea în clipa de față este de fapt daca statele puternice sunt dispuse să renunțe la avantajul unui cost de împrumut redus, doar pentru a salva construcția europeana. O alta întrebare se referă la statele cu poziții mai slabe: sunt acestea dispuse la tăierile de cheltuieli publice pe care le va impune o formulă fiscală comună la nivel european ? Dacă privim la ce se întâmplă, se pare că nu. Iar pericolul este ca în lipsa unor decizii curajoase, orice soluție să fie doar temporară, iar o criză pornită dinspre Europa poate ajunge – dacă nu este contracarată – la frânarea economiei globale”, a precizat Victor Safta.
România trebuie sa acorde atenție tendințelor care se conturează în zona Euro, care o vor afecta direct, dar acest lucru nu înseamnă că pasivitatea este soluția: un mix inteligent între reducerea oricărei risipe din sectorul public și stimularea investițiilor cu efecte de multiplicare în economie constituie răspunsul cel mai inteligent pe care l-ar putea oferi autoritățile în contextul actual. „România nu are de ales decât să fie foarte, foarte prudentă și să urmărească jocul politic la nivel european pentru a deduce traiectoria viitoare a UE. Politica de austeritate trebuie dublată de o strategie pentru infrastructură și sprijinirea inovației, de pregătire pentru viitor”, a arătat Victor Safta.