Afacerile grupului german Bosch au scăzut anul trecut cu 17% faţă de 2008, la 134 de milioane euro, atingând acelaşi nivel ca în 2007. Principalii factori care au ajutat compania să nu scadă mai mult în 2009 sunt evoluţiile pozitive înregistrate de tehnologia auto şi de Bosch Communication Center.

Compania estimează pentru acest an afaceri similare cu cele din 2009, de 134 milioane euro, sau chiar în uşoară creştere.

„În România este foarte greu să faci previziuni. Dacă lucrurile vor continua la fel ca în primele cinci luni ale anului, vom înregistra o uşoară creştere a cifrei de afaceri în 2010”, a declarat, astăzi, într-o conferinţă de presă, Brigitte Eble, directorul general al Robert Bosch SRL, reprezentanţa grupului în România.

Potrivit acesteia, în cazul în care măsurile Guvernului de reducere a salariilor şi pensiilor vor fi adoptate, afacerile companiei în România vor fi afectate inevitabil, ca urmare a diminuării puterii de cumpărare.

Focus pe regenerabile

În ceea ce priveşte afacerile diviziei de Termotehnică, compania îşi propune, printre altele, concentrarea pe segmentul resurselor regenerabile. De altfel, peste o treime din totalul vânzărilor acestei divizii s-a realizat prin comercializarea de sisteme de încălzire şi preparare a apei calde menajere care utilizează energie regenerabilă.

Potrivit reprezentanţilor Bosch, acest lucru dovedeşte că şi în România clienţii pun accent tot mai mare pe tehnologiile ecologice, cu un consum redus de energie, tendinţă care va continua şi în 2010. „Mai mult ca oricând, atenţia noastră se îndreaptă spre acest segment”, a declarat Andrei Bălşanu, director regional de vânzări al acestei divizii. De altfel, grupul va lansa noi modele de panouri solare şi va extinde gama de puteri la pompele de căldură. Compania a intrat şi pe segmentul panourilor fotovoltaice.

Prăbuşirea pieţei imobiliare în 2009 a influenţat negativ cifra de afaceri înregistrată în sectorul de scule electrice, în mod special pe segmentul de scule profesionale. „Estimăm că nivelul maxim de vânzări din 2007 va fi repetat undeva în 2012”, a declarat directorul diviziei de Scule Electrice, Mircea Georgescu.

Piaţa de electrocasnice s-a prăbuşit

În România, piaţa de produse electrocasnice mari (frigidere, maşini de spălat etc.) a fost lovită puternic, vânzările fiind mai mici cu 37%, a declarat Mihai Voicilă, directorul general BSH Electrocasnice SRL. Vânzările companiei au scăzut însă mai puţin. „Pentru 2010, vom pune accent pe dezvoltarea vânzărilor de electrocasnice mici şi produse încorporabile, unde mizăm pe o creştere de 5-15%”, a adăugat Voicilă. De altfel, pe segmentul electrocasnicelor mici (aspiratoare, cuptoare cu microunde etc.), piaţa locală a scăzut cu 23% în 2009. „Tendinţa este orienatarea clienţilor spre aparatele încorporabile. Totodată, gazul pierde încet-încet din importanţă, în favoarea cuptoarelor electrice sau plitelor cu inducţie, mai ales că sunt tot mai eficiente energetic”, a declarat, pentru Capital, Mihai Voicilă.

Fabrica Bosch Rexroth din Blaj – furnizor de componente şi soluţii complete de acţionare şi control al mişcării, pentru toate ramurile industriale – s-a confruntat în 2009 cu o scădere accentuată a comenzilor, pe fondul crizei, dar situaţia s-a îmbunătăţit de la începutul lui 2010, datorită relansării mediului economic internaţional.

La finele lui 2009, concernul german a avut în România 948 de angajaţi, cu 109 mai mulţi decât în anul precedent.