Cristiano Ronaldo este cel mai bun marcator din 2023. Câte goluri a marcat în acest an
SURSA FOTO: Dreamstime
Cristiano Ronaldo a devenit cel mai bun marcator din 2023! Renumitul jucător de fotbal a înscris al 54-lea său gol al anului în ultimul meci jucat de el în 2023.
Cristiano Ronaldo a marcat al 54-lea său gol al anului în ultimul meci jucat de el în 2023, cu Al-Nassr din Arabia Saudită. Echipa s-a impus sâmbătă, 30 decembrie, scor 4-1, cu Al-Taawoun.
Cristiano Ronaldo, cel mai bun marcator din 2023
În victoria cu 4-1 de sâmbătă, dintre Al-Nassr şi Al-Taawoun, din etapa a 19-a a Ligii Arabiei Saudite, scor 4-1, atacantul portughez a marcat al 54-lea său gol în 2023.
Această performanţă a fost realizată în 59 de meciuri, conform L’Équipe.
Ronaldo a marcat ultimul gol din 2023 cu capul
Cristiano Ronaldo a marcat în acest an, cu capul, al şaselea său gol, în acest ultim meci al sezonului. Simultan, acesta a înscris 33 de goluri cu piciorul drept şi 15 cu cel stâng.
Totodată, renumitul jucător de fotbal a obținut un rezultat impresionant şi cu naţionala Portugaliei, respectiv 10 goluri în 9 meciuri.
Acesta nu mai marcase aproape atât de multe goluri într-un an calendaristic din 2016. La momentul respectiv, marcase 55 de goluri.
Topul celor mai buni marcatori din 2023 este completat de francezul Kylian Mbappé şi englezul Harry Kane. Aceștia au marcat 52 de goluri fiecare.
Ronaldo s-a confruntat cu acuzații grave
Amintim că jucătorul s-a confruntat cu acuzații grave, pentru promovarea celei mai mari platforma de criptomonede din lume, Binance.
Reclamanţii susţin că promovarea pe care a făcut-o în clipuri publicitare i-a determinat să facă investiţii care au produs pierderi. În acest context, persoanele cer daune în valoare de peste 1 miliard de dolari, conform informațiilor publicate de către BBC.
În noiembrie 2022, Binance, platformă înregistrată în Insulele Cayman, a anunţat prima sa colecţie „CR7” de token-uri nefungibile (NFT) în parteneriat cu Ronaldo. Fotbalistul a spus că îi vor recompensa pe fani „pentru toţi anii de susţinere”.
NFT-urile sunt active virtuale care pot fi cumpărate şi vândute. Ele există doar în mod digital. În general, acestea sunt utilizate pentru a marca proprietatea asupra unui lucru, cum ar fi o fotografie sau un videoclip online.
„CR7” se referă la iniţialele şi la numărul tricoului lui Ronaldo şi este folosit ca marcă într-o serie de produse, de la încălţăminte la parfumuri. Acestea au contribuit la transformarea sa într-unul dintre cei mai bogaţi sportivi de pe planetă.
Am finalizat Facultatea de Litere și Limbi Străine în cadrul Universității Hyperion din București, iar ulterior am absolvit masterul la Facultatea de Jurnalism, specializarea Comunicare Mediatică și Publicitate, în cadrul aceleiași universități. Colaborarea cu Capital.ro a început în anul 2019.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





