Este poate chiar mai importanta decat noaptea dintre milenii, cea in care va incepe prima zi a mileniului trei, 1 ianuarie 2001. Toaleta aceasta, pentru care unii au strans bani tot anul, trebuie sa fie nu numai una care sa va vina bine, ci si una care sa se potriveasca perfect cu locul in care se desfasoara „ostilitatile”. Dar, sa le luam pe rand.
Plecati in vacanta in insule – denumirea generica pentru locuri cu temperaturi ridicate – unde Revelionul este, mai degraba, o zi de plaja decat o plimbare printre brazii inzapeziti cu care ne-am obisnuit. Cu siguranta ca agentia prin care ati ales sa faceti aceasta calatorie s-a ocupat si de cina festiva a Anului Nou. Asa ca, ocazia impune sa purtati ceva foarte sofisticat. In nici un caz, o rochie europeana clasica. Trebuie sa fie ceva stralucitor, foarte colorat, eventual cu un ornament de pene. Nu trebuie sa uitati acasa bijuteriile si pantofii decoltati, cu toc foarte inalt. Aveti grija ce imbracati caci s-ar putea sa fie nevoie sa dansati toata seara pe muzica sud-americana si ar fi pacat sa va refuzati aceasta placere din cauza unei rochii care sa nu va lase o prea mare libertate de miscare.
Noaptea Anului Nou o veti petrece la un restaurant foarte pretentios, in tara sau in strainatate. Aveti nevoie, desigur, de o rochie cu pretentii. Poate chiar cea pe care v-ati dorit-o toata viata, dar n-ati avut ocazia sa o purtati: rochia cu crinolina. Un corset care sa scoata in evidenta bustul si o fusta fastuoasa cu care sa mature podeaua si sa pluteasca la vals reprezinta, cu siguranta, unul dintre visele fiecarei femei. Un fel de printesa sau, daca vreti, Cenusareasa la balul printului. Sunt putine momente in viata in care o asemenea rochie poate fi purtata. Revelionul anului 2000 poate fi unul dintre ele. De ce sa ratati aceasta ocazie?
Tinuta sport
se poate adapta
Daca sunteti invitata sa petreceti de Revelion in casa unor prieteni si stati la masa, este indicat ca toaleta dvs. sa aiba nu atata fast, cat sa para festiva. Nu mai mult de-atat. Aceasta poate insemna o rochie draguta, un taior cu fusta sau chiar cu pantalon. Pantofii sa fie foarte comozi, mai ales daca stiti dinainte ca veti avea spatiu pentru de dans. In cazul in care toate acestea se intampla la dvs. acasa si aveti invitati, nu uitati ca mai trebuie si sa va serviti musafirii, iar o rochie cu maneci largi s-ar putea sa va incomodeze.
Daca nu aveti invitati si petreceti aceasta noapte in familie, imbracati-va cu toaleta care va este mai draga. Simtindu-va bine, veti putea indulci senzatia de parere de rau ca in noaptea Anului 2000 stati acasa.
Revelionul petrecut la cabana creeaza si in acest caz probleme in ceea ce priveste vestimentatia adecvata. Daca nu va sunt pe plac un pulover si o pereche de blugi, puteti purta un pantalon fluid, negru, si o bluza pufoasa de mohair, in culori calde, in ton cu lumina focului din camin.
Catalin Botezatu va propune pene si cristale, ingenios asezate pe tesaturi din matase si voal, satin si nu in ultimul rand, lana. Daca linia acestui designer este una simpla, stralucirea vine din multitudinea de accesorii folosite, de la margele tubulare pe guler, la saluri din blana si satin. Culorile propuse de Botezatu pentru aceasta noapte sunt oliv, grena, kaki si, desigur, negru, nuante prin care femeia independenta, dedusa din linia colectiei, isi poate exprima personalitatea.
Un vis in care
merita investit
La polul opus, Irina Schrotter vede femeia imbracata, in aceasta seara, in negru si cristale Zvarovski. Si linia ei este simpla, cu influente ale modei anilor ‘50, o linie usor adaptabila oricarui fel de ambianta. De la seara in familie la restaurante sofisticate, cuvantul de ordine, alaturi de stralucire, este transparenta data de tesaturile extrem de subtiri, ca voalul si firul de matase.
Rochia cu crinolina a depasit cu aceasta ocazie limitele fanteziei. Doi creatori romani, Doina Levintza si Agnes Toma, au facut din ea o toaleta perfecta pentru prima noapte a anului 2000. Doina Levintza o vede in combinatii imprevizibile de fuxia, rosu si portocaliu, cu broderii mari, efectuate manual, pe falduri si cu corsete ce pun in evidenta orice bust si-o talie nu neaparat perfecta. La Agnes Toma, aceasta rochie este alba, ca o rochie de mireasa. Putinele sale artificii de croiala – o esarfa aruncata mai jos de talie sau broderii in nuante de crem – fac din aceasta rochie una care, cu siguranta, va atrage privirile. Intr-o moda in care liniile sunt din ce in ce mai putin sofisticate si negrul a devenit deja o uniforma, toaletele propuse de Doina Levintza sau Agnes Toma sunt, fara indoiala, un vis frumos in care merita investit.
Toalete ingenioase pentru noaptea Anului Nou va ofera si Irina Ternauciuc, designerul Casei Dumarex. O adevarata simfonie in gri care se remarca prin simplitate. Elementele de stralucire a toaletelor Dumarex sunt date de texturile colectiei – tafta si satin – si de o ploaie de sclipici, ca accesoriu, raspandit pe coafura, fata si bust. Este o gaselnita a Casei Dumarex, pe care v-o recomandam cu caldura, ca inlocuind cu succes orice fel de bijuterie, avand chiar un efect mai puternic.
Aceleasi cristale Zvarovski, elementul de noutate al acestui sezon, le puteti imbraca si in combinatie cu lana, daca alegeti o toaleta semnata Ingrid Vlasov. Pentru aceasta noapte, Ingrid combina lana si blana cu dantela, intr-un mod care va va placea, cu siguranta. Daca preferati o rochie din dantela, puteti alege una absolut originala si de tranzitie, de la Ingrid Line. Ea combina in aceeasi toaleta cinci sau sase feluri de dantela si subliniaza bustul cu o bordura de blana. Nu purtati o astfel de toaleta la un eveniment la care stiti ca vor lua parte si oameni cu probleme cardiace! Ar fi prea mult pentru ei.
Daca preferati ca in aceasta noapte sa fiti extrem de discreta, puteti alege o rochie semnata Ellis. Din catifea, cu fir lycra, simpla, lunga, urmarind usor linia taliei, o astfel de rochie poate fi purtata in locuri nu foarte pretentioase. Daca totusi simtiti nevoia de mai multa stralucire, o puteti impodobi cu un accesoriu simplu si elegant, un sirag de cativa metri de cristale sau margele, chiar legate intre ele, un sirag al carui aranjament depinde doar de fantezia dvs.
Pentru cina in familie sau la cabana, designerul optim al toaletei dvs. este Liza Panait de la Casa Vili. Vestimentatia propusa de acest designer este una la limita dintre sport si elegant, cu o linie inspirata din costumul popular romanesc. Pantaloni si bluza cu gluga sau chiar rochii cu gluga, din dantela de bumbac si fir de lana constituie o vestimentatie potrivita unei seri linistite.
Daca nu mai aveti timp sa dati fuga in oras pentru a va alege toaleta de Revelion, deschideti larg usile sifonierului si extrageti de acolo micuta rochie neagra, care va scoate intotdeauna din incurcatura. Asortati la ea o pereche de pantofi eleganti, bijuteriile cele mai potrivite starii in care va aflati – fie ele de aur sau doar sticla colorata -, aruncati o esarfa pe un umar, machiati-va festiv si spuneti-va de o suta de ori in gand ca aratati perfect. Toti vor fi convinsi de asta.
Smochingul – o piesa de rezistenta
In ceea ce-i priveste pe barbati, variantele vestimentatiei de Revelion sunt mai reduse ca numar. Ei trebuie sa se asorteze atat cu locul in care se desfasoara ostilitatile, cat si cu doamna careia ii decoreaza bratul. Idealul de vestimentatie masculina pentru un asemenea eveniment este smochingul cu papion. Pentru cei care nu suporta papionul sau cravata, desginerii le-au venit in intampinare cu camasile cu guler rusesc, incheiate la gat cu nasture fantezi. Aceste camasi pot fi purtate fie cu vesta, fie cu un sacou cu revere mai mici. Unii creatori folosesc si in cazul costumelor barbatesti margele tubulare negre pentru broderii manuale fine. Mai ales, atunci cand linia sacoului este una simpla: sacouri fara revere si fara buzunare. Se poate modifica sistemul de incheiere a sacoului, se muta nasturii mai la dreapta sau mai la stanga sau se asaza doi cate doi, fie unul sub altul, fie unul langa altul. Acestia pot fi simpli sau decorativi. Ca alte accesorii – care inlocuiesc cravata, de exemplu – se pot folosi esarfe din tesaturi moi, lucioase, de preferat satin. Culorile sacourilor trebuie sa fie uni in aceasta seara festiva, prezentand avantajul de a fi mai usor de asortat.r
Barbatii care prefera cravatele nu trebuie sa uite ca acestea reprezinta cel mai la indemana obiect vestimentar care poate indica personalitatea si fantezia celui care il poarta. Cravatele festive ale acestei seri trebuie sa fie confectionate din tesaturi pretioase cu modele discrete sau uni, intr-o nota festiva, cum este, spre exemplu, cravata din satin negru. Ca accesorii, acele de cravata sunt utile, mai ales cele in forma unui ac de palarie, cu o pietricica in varf. Idealul de asortare intre un barbat si o femeie este ca piatra de la acul de cravata al domnului sa fie identica cu cea de pe toaleta doamnei – in cazul acestui sezon, cristale Zvarovski. r
r
Ioana Grindeanu


Te-ar putea interesa și: