Criminalul din Caracal a clarificat totul. Dezvăluirea cu care pune punct discuției
Fostul avocat al criminalului din Caracal a vorbit despre probabilitatea ca Gheorghe Dincă să fi fost implicat în trafic de persoane.
Acesta a mărturisit că Gheorghe Dincă a fost întrebat de anchetatori dacă a avut implicații în proxenetism și trafic de persoane.
”A fost întrebat dacă a avut implicatii în proxenetism și trafic de persoane și a negat.”, a spus fostul avocat la Antena 3.
„Acesta a recunoscut comiterea faptelor asupra celor două persoane pentru care era și acuzat, însă nu infracțiune de omor, acuzația inițială a fost de trafic de persoane în cazul Luizei și trafic de minori și viol în cazul Alexandrei. A spus că nu le știe după nume și le-a recunoscut după fotografii. A recunoscut și a detaliat modul în care le-a ucis. Într-o primă fază a negat că le cunoaște și că ar fi autorul acestor fapte”, a declarat Bogdan Alexandru.
„A avut reale probleme în a relata faptele săvârșite. A avut un blocaj în timpul audierii în care spunea ”nu mai pot gândi, nu mă mai pot concentra”. Nu a avut momente de furie, ci momente în care spunea ”lăsați-mă să mă gândesc, am pierdut firul, nu mai pot să vă spun ce voiam să vă spun”. a subliniat avocatul Bogdan Alexandru.
Ca orice tânără, absolventă de jurnalism, ma visam la TV. Am crescut privindu-le pe Andreea Esca și pe Corina Caragea și visam să ajung și eu așa. Majoritatea studenților din ziua de astăzi se visează pe micile ecrane, doar că viața te duce pe drumuri la care nu te-ai fi gândit vreodată. Drumul meu în presă a început în presa scrisă, în online. Fără experiență, am început la Bugetul.ro, un mic site economic. Pasul cel mare a venit odată cu Capital, locul unde mă aflu și acum. Deși am absolvit un master în comunicare politică, am fost speriată la început, dar cu oamenii potriviți lângă mine am prins curaj. Vreau să cred că pot scrie despre orice, și pot! Despre mine aș putea să vă vorbesc până mâine, dar vă voi spune doar că iubesc să călătoresc și îmi plac filmele.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





