Am inceput sa practic aceasta meserie inca de cand in Romania era asimilata destul de strict administrarii de personal. Fise de post, dosare de personal, o organigrama matriceala in firmele mai pricopsite si, maximum de rafinament, testarea psihologica a candidatilor in cadrul proceselor de recrutare, cam atat puteai face din acest punct de vedere. HR-ul reprezenta o functie administrativa, obligatorie datorita legislatiei, consumatoare de bani si producatoare de acte.
Au trecut ceva ani de atunci s-au mai schimbat niste treburi. Ramane o constanta: aceea ca managerii reduc functia de HR la aspecte superficiale. Daca le spun ca pot reduce costuri printr-un management eficient rad in hohote. Daca le spun ca oamenii performeaza sau nu in functie de niste chestii influentabile, imi raspund ca vorbesc din carti. Daca le spun ca omul potrivit la locul potrivit nu-i doar o sintagma ci si un principiu de management, imi spun sa-i las cu intelepciunea de doi lei. Daca povestesc despre performante, mi se raspunde ca nu suntem la atletism. Daca povestesc despre sanatatea organizatiei – ca nu suntem la doctor.
