Este vorba despre un călugăr de la Mănăstirea Lainici, din judeţului Gorj, care se afla pe Defileul Jiului. Acesta a murit din cauza COVID-19, iar stareţul lăcaşului de cult, arhimandritul Ioachim Pârvulescu, este în stare gravă după ce a fost infectat cu infamul coronavirus.

Starea de sănătate a lui Ioachim Pârvulescu s-a înrăutățit

Trebuie menționat că monahul Nicodim, cel care s-a stins din viaţă, avea şi alte probleme de sănătăte. De asemenea, stareţul Mănăstirii Lainicii, Ioachim Pârvulescu, a fost internat în Spitalul Orăşenesc din Motru.

Ioachim Pârvulescu este autor a numersoase lucrări despre credinţa creştină. Medicii au luat decizia ca acesta să fie transferat la un spital din Bucureşti după ce starea lui de sănătate s-a înrăutățit.

Bilanţ COVID-19, 17 noiembrie

Până în data de 17 noiembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 373.474 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).

253.244 de pacienți au fost declarați vindecați. În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 8.262 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 497 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

Până la data menționată, 9.261 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În intervalul 16.11.2020 (10:00) – 17.11.2020 (10:00) au fost raportate 186 de decese (110 bărbați și 76 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Brașov, Călărași, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Galați, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Iași, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Prahova, Sălaj, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vaslui și Municipiul București.

Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 de ani, 5 decese la categoria de vârstă 40-49 de ani, 15 decese la categoria de vârstă 50-59 de ani, 45 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 69 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 51 decese la categoria de peste 80 de ani.

182 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar 4 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 13.292. Dintre acestea, 1.174 sunt internate la ATI.