„Standardul de telefonie HD Voice nu doar îmbunătăţeşte claritatea şi naturaleţea convorbirii, ci și conferă un sentiment de comunicare transparentă, facilitând recunoaşterea vocii interlocutorului. De asemenea, această tehnologie oferă o diferenţiere mult mai bună a sunetului. Clienţii pot experimenta acum o calitate sporită a apelurilor vocale, pe măsură ce noul serviciu oferă o interacţiune la distanţă capabilă chiar să transmită emoţie, prin inducerea unui sentiment de proximitate între apelanţi”, a declarat Panos Makris, Chief Commercial Officer Cosmote România.

Clienţii Cosmote România care utilizează un terminal compatibil HD Voice pot experimenta o claritate mai mare a sunetului, un zgomot de fundal redus şi chiar senzaţia că persoana cu care discută se află în aceeaşi cameră. Pentru a se bucura de beneficiile acestei noi tehnologii, atât apelantul, cât şi persoana apelată trebuie să dețină telefoane mobile compatibile cu HD Voice, apelurile fiind efectuate prin intermediul tehnologiei 3G.

Serviciul HD Voice este disponibil la nivel naţional pentru apelurile în reţea prin intermediul tehnologiei 3G, portofoliul Cosmote România incluzând în prezent 25 modele de terminale compatibile, printre care smartphone-uri Apple, Nokia, Sony, HTC, LG. Gama de dispozitive compatibile cu HD Voice va fi extinsă în următoarea perioadă. Întreaga listă de terminale compatibile, precum și mai multe informații despre această tehnologie, sunt disponibile aici.

Orange, liderul pieţei telecom, a lansat serviciul HD Voice pe 13 mai 2011. Vodafone a rămas singurul dintre cei trei mari operatori de la noi care nu oferă acest serviciu clienţilor săi.

La sfârșitul lunii martie, Cosmote România oferea viteze de descărcare de până la 43,2 Mbps pentru Internetul mobil în 159 de oraşe şi 900 localităţi din România, acoperind 47% din populaţie. Mai mult, clienţii se puteau bucura de viteze de până la 21,6 Mbps în tehnologia HSPA+ în 189 de oraşe din ţară. În total, serviciile 3G acoperă în prezent peste 73% din populaţia României.  Cosmote România avea aproximativ 6,3 milioane de clienţi la 31 decembrie 2012.