Cosmin Moldovan, OPPO: ”Vom continua să surprindem”

Cosmin Moldovan, OPPO: ”Vom continua să surprindem”
Publicat de Cătălin Dumitrescu la 17 mai 2021, 23:30

Împreună cu echipa, Cosmin își propune o creștere nemaiîntâlnită la nivel local pentru un producător de tehnologie, bazându-se pe un portofoliu dezvoltat special pentru a răspunde nevoilor consumatorilor români.

”Anul 2021 va fi efervescent pentru OPPO, atât din perspectiva lansărilor de noi tehnologii, cât și din perspectiva parteneriatelor inedite și de amploare pe care le veți vedea, iar participarea la marile turnee de tenis de la Roland Garros și Wimbledon este doar un exemplu în acest sens”, a declarat Cosmin Moldovan pentru Capital. Clar, obiectivul  echipei este ca până la final de an să crească exponențial prezența brandului în punctele de vânzare online si offline. ”Dacă vorbim despre felul în care va evolua tehnologia pe termen lung, este destul de dificil să facem estimări concrete, însă este de așteptat ca o parte din tehnologiile pe care le vedem astăzi la nivel de concept să devină din ce în ce mai populare. Oppo susține dezvoltarea tehnologiei 5G și are în acest moment șase centre R&D în toată lumea care susțin inovațiile Oppo pe acest segment”, mai spune Modovan.

Ținând cont că Oppo țintește un loc fruntaș pe scara tehnologiilor mobile, am vrut să aflăm ce ne rezervă viitorul în acest sens. ”Credem că extinderea compatibilității 5G și integrarea acestei tehnologii în domenii precum inteligență artificială, realitate augmentată, cloud computing etc. va crea o convergență tehnologică ce va oferi utilizatorilor noi scenarii de utilizare și experiențe ce devin accesibile prin simpla utilizare a unui smartphone, fie că vorbim despre realitate omniprezentă (AR, VR și JR la distanță), detectare omniprezentă (orașe inteligente, electrocasnice inteligente) și control omniprezent (condus automatizat, inteligență artificială bazată pe platforme cloud)”, ne-a declarat directorul de vânzări al Oppo pentru România.

 

”Privim 2021 cu multiple posibilități de dezvoltare pentru noi și ne dorim ca anul acesta să fim și mai aproape de consumatori și să fim mai ușor de găsit”,

CosminMoldovan, National Sales Director Green Leaves Technical, Distribuitor Exclusiv Autorizat Oppo

Informații articol
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.