Dezvoltatorii şi retailerii sunt conştienţi de faptul că se află într-o situaţie pe care nu o pot controla, dar continuă să se dueleze în termeni de profitabilitate. Retailerii cer transparenţă în privinţa costurilor de întreţinere şi a taxelor percepute de proprietarii de mall-uri, iar dezvoltatorii cer produse noi şi o mai bună poziţionare a brand-urilor reprezentate de retaileri – acestea sunt concluziile la care au ajuns cele două părţi în cadrul conferinţei ICSC desfăşurată astăzi în Bucureşti.

 

„Retailerii şi dezvoltatorii ar trebui să-şi înţeleagă mai bine problemele cu care se confruntă fiecare. În prezent, retailerii cumpără un Mercedes şi primesc un Golf”, a declarat Markus Pinggera, director expansion and legal al Deichmann. Potrivit acestuia, condiţiile cerute de retaileri nu sunt susţinute de dezvoltatori, mai ales când vine vorba de chirie.

 

„Nu putem oferi chirii bazate doar pe încasări”

 

„Suntem într-o situaţie pe care nu o putem controla. Noi am pierdut 5-6% din veniturile calculate în planul de afaceri iniţial, o sumă importantă, în urma reducerilor pe care le-am acordat retailerilor şi asta doar pentru a crea o atmosferă mai relaxată în negocieri”, a menţionat Reuven Havar, country managerul AFI Europe, dezvoltatorul mall-ului AFI Palace Cotroceni ce urmează a fi deschis în Bucureşti. Acesta a mai spus că dezvoltatorii nu pot oferi chirii bazate strict pe vânzările retailerilor, deoarece băncile cer o chirie de bază pentru a-i finanţa.

 

„Nu putem oferi chirii bazate pe vânzările retailerilor, pentru că nici o bancă de pe glob nu oferă credite fără a avea o chirie de bază pre-stabilită. Într-adevăr, o astfel de metodă ar motiva mai mult dezvoltatorii să fie mai creativi în atragerea vizitatorilor”, a explicat Havar.

 

DETALII:
Citeşte şi Dezvoltatorii cer reducerea corupţiei şi a impozitelor pe proprietate.