Contractul de concesiune cu consorţiul de firme care a câştigat licitaţia pentru construirea tronsonului de autostradă Comarnic-Braşov ar putea fi semnat la sfârşitul lunii septembrie, potrivit Ministerului Transporturilor.

„Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Radu Berceanu, a precizat că MTI şi CNADNR au disponibilitatea să formeze grupuri de lucru în domeniile financiar, tehnic şi juridic, astfel încât semnarea efectivă a contractului de concesiune să poată fi făcută cât mai curând posibil, o dată estimată fiind sfârşitul lunii septembrie”, se arată într-un comunicat al Ministerului Transporturilor.

Până în prezent au fost parcurse etapele procedurale pentru desemnarea ofertantului câştigător al licitaţiei pentru proiectarea, finanţarea, construcţia şi operarea autostrăzii Comarnic-Braşov.

Ulterior, procedura a fost contestată de către consorţiul condus de firma Strabag. În urma acţiunii la Curtea de Apel, plângerea companiei a fost respinsă ca nefondată în data de 30 iunie, comunicarea instanţei cu expunerea de motive fiind transmisă în14 august.

Trei pe o autostradă!

În data de 19 august a fost înregistrată şi societatea care va implementa contractul de concesiune pentru finanţarea, proiectarea, execuţia şi operarea autostrăzii, fiind astfel îndeplinite condiţiile pentru semnarea contractului de concesiune, menţionează ministerul.

Ministerul Transporturilor a anunţat, în luna mai, că licitaţia pentru construirea tronsonului de autostradă Comarnic-Braşov a fost câştigată de consorţiul format din companiile Vinci Concession, Aktor Concession, Vinci Construction Grand Projets şi Aktor, valoarea contractului fiind de 1,5 miliarde euro.

La licitaţie au participat trei consorţii, respectiv Vinci Concession – Aktor Concession – Vinci Construction Grand Projets – Aktor, Strabag – Egis Projects – Eurovia Construct International – Housing&Construction Holding şi Bilfinger&Berger – Porr.

SURSA: Mediafax