"Avem deplină încrederea în conducerea Deutsche Bank şi vom urmări cu atenţie evoluţiile viitoare şi vom acorda, ca acţionari, sprijin băncii când va fi necesar", a afirmat un purtător de cuvânt al conglomeratului chinez HNA Group, cu activităţi în domeniul aviaţiei şi shipping-ului.

HNA vrea să-şi păstreze nivelul participaţiei în Deutsche Bank sub 10%, a explicat purtătorul de cuvânt.

Participaţia de 3,04% a HNA, evaluată la aproximativ 750 de milioane de euro (799 de milioane de dolari) la actualul preţ al acţiunilor, face din grupul chinez cel mai mare acţionar al băncii după Qatar şi BlackRock (care deţine 6,1%). În 2014, o serie de fonduri controlate de fostul premier din Qatar, şeicul Hamad bin Jassim al-Thani, au cumpărat o participaţie de 6,1% din acţiunile Deutsche Bank, iar în 2015 şi-au majorat participaţia până la aproape 10%.

Deutsche Bank a anunţat că, în principiu, salută orice investitor cu viziune pe termen lung.

Vineri, acţiunile Deutsche Bank au scăzut cu 3,1%, la 17,94 euro, la Bursa de la Frankfurt.

Luna aceasta, Deutsche Bank şi-a cerut scuze, printr-o scrisoare deschisă, "pentru gravele greşeli" care au făcut-o să se confrunte cu amenzi costisitoare şi, care urmare, să încheie anul 2016 cu pierderi de peste un miliard de euro.

Banca s-a disculpat astfel printr-un anunţ pe o pagină întreagă în "Frankfurter Allgemeine Zeitung", după ce a anunţat că, în 2016, a pierdut 1,402 miliarde euro, după ce a trebuit să aloce 2,4 miliarde euro reprezentând costurile unor litigii.

"Aceste poveri din trecut nu ne-au costat numai mulţi bani, ci şi reputaţie şi încredere", afirmă, în scrisoare, preşedintele Deutsche Bank, John Cryan.

"De aceea", continuă acesta, "vreau să profit de oportunitate pentru ca, în numele conducerii Deutsche Bank, să exprim regretul nostru profund pentru ceea ce s-a întâmplat. Vrem să ne cerem iertare".

Cea mai mare bancă din Germania a pierdut anul trecut 1,402 miliarde dolari, cu 80% mai puţin faţă de 2015, dar peste aşteptările analiştilor.

Costurile litigiilor, la nivelul anului trecut, au totalizat circa 2,4 miliarde euro, mai puţin de jumătate comparativ cu cele din anul anterior (5,218 miliarde euro). Conducerea băncii consideră că litigiile cele mai grave au fost rezolvate şi estimează că, la finele lui 2017, va reveni pe profit. Agerpres