Conflictul Israel-Hamas se va transforma într-un război mondial?

Schimbări tectonice uriașe amenință acum să destrame status quo-ul – și chiar să declanșeze un război global. Este concluzia editorialului semnat de Thomas Fazi pentru Unherd.

Cu toate marile puteri ale lumii prezente în Orientul Mijlociu, este aproape sigur că, în eventualitatea unei escaladări a conflictului, SUA și NATO ar fi atrase într-un conflict împotriva Rusiei și Chinei. Consecințele acestui lucru ar fi catastrofale, repercusiunile sale economice, militare și umanitare ajungând în Occident.

Israelul este deja implicat în ciocniri zilnice cu gruparea Hezbollah, legată de Iran, de-a lungul graniței israeliano-libaneze, și a lansat mai multe raiduri aeriene asupra Siriei, susținută de Rusia și Iran. În altă parte, o navă de război americană a interceptat, recent, trei rachete trase de rebelii Houthi susținuți de Iran în Yemen, care ar fi putut fi îndreptate spre Israel.

Forțele americane din regiune au suferit o serie de atacuri cu drone și rachete, la care au ripostat efectuând lovituri aeriene asupra a două facilități care au legături cu milițiile susținute de Iran din Siria.

Lumea arabă a denunțat acțiunile Israelului

Răspunsul în lumea arabă a fost la fel de ostil, fiecare guvern – inclusiv al Arabiei Saudite, care începuse să-și normalizeze relațiile cu Israelul – denunțând puternic acțiunile Israelului.

Dar cel mai strident răspuns a venit din Turcia, în ciuda faptului că țara este membră NATO. Președintele Erdogan a descris bombardarea civililor din Gaza de către statul evreu drept un „genocid” și a susținut că Hamas nu este un grup terorist, ci „eliberatori care își protejează pământul”. Turcia găzduiește mai mulți oficiali Hamas și a refuzat să-i expulzeze în ultimele săptămâni. Toate acestea fac parte din încercarea lui Erdogan de a-și afirma conducerea în regiune.

O altă țară care stă în șpagat între ambele tabere este Qatar. Țara găzduiește cea mai mare bază militară americană din Orientul Mijlociu; găzduiește, de asemenea, conducerea politică a Hamas, care are un birou la Doha încă din 2012. Este deosebit de bine plasată pentru a acționa ca mediator între Israel și Hamas și se pare că joacă un rol crucial în asigurarea eliberării a patru ostatici israelieni.

Apoi mai este Iranul, care are legături cu Hamas și a aplaudat atacul din 7 octombrie. În timp ce oficialii americani și israelieni au declarat că nu există nicio indicație privind o implicare directă a Iranului în masacru, nu e nicio îndoială că Iranul beneficiază de pe urma atacului în mai multe moduri și ar putea chiar să-și folosească forțele proxy – din Liban, Siria și Yemen – pentru a-și crește și mai mult câștigurile.

Netanyahu a prezentat o hartă intitulată „Noul Orient Mijlociu”

Atacul Hamas a pus cruce strategiei Americii de a promova apropierea arabo-israeliană ca o modalitate de a reafirma influența SUA în regiune în detrimentul Iranului și Chinei. În septembrie, Netanyahu a urcat pe scena Adunării Generale a ONU și a prezentat o hartă intitulată „Noul Orient Mijlociu”, înfățișând o secțiune a regiunii colorate în verde, adică țările arabe cu care Israelul era în proces de „normalizare” a relațiilor. În ceea ce privește Israelul, acesta a fost descris ca extinzându-se, de la râul Iordan până la Marea Mediterană, fără delimitări care să arate teritoriul palestinian ocupat.

Netanyahu a trasat apoi o linie roșie pe hartă, de la Marea Arabiei până în sudul Europei, vorbind despre „un nou coridor de pace și prosperitate care leagă Asia prin Emiratele Arabe Unite, Arabia Saudită, Iordania, Israel și Europa”. Atât administrația Trump, cât și Biden, prin Acordurile Abraham și alte acorduri, au jucat un rol major în promovarea acestei idei a unui „nou Orient Mijlociu”, în care Israelul, așa cum a spus Biden, se va bucura de „o mai mare normalizare și conexiune economică”.

Unul dintre pilonii majori ai acestui proiect a fost Coridorul Economic India-Orientul Mijlociu-Europa (IMEC) – „culoarul păcii și prosperității” menționat de Netanyahu. Dezvăluit luna trecută la summitul G20 de la Delhi, proiectul are în vedere crearea unui coridor logistic, care să lege nord-vestul Oceanului Indian de Estul Mediteranei prin porturi, căi ferate și drumuri care trec prin Emiratele Arabe Unite, Arabia Saudită, Iordania și Israel. SUA au prezentat în mod explicit coridorul drept un concurent în Orientul Mijlociu al Inițiativei Belt and Road a Chinei. Scopul său era evident: limitarea influenței Chinei în regiune și izolarea Iranului.

Palestinienii ar putea fi închiși pentru totdeauna în Gaza

Cu toate acestea, în timp ce visul IMEC pare acum mai evaziv ca niciodată, adevărul este că s-a bazat pe o iluzie periculoasă, aceea că palestinienii ar putea fi închiși pentru totdeauna în Gaza.

După cum explică Marwan Kabalan, director de analiză a politicilor la Centrul Arab pentru Cercetare și Studii Politice, acordurile intermediate de SUA, care normalizau relațiile dintre Israel, Emiratele Arabe Unite și Bahrain, au subminat o poziție panarabă mai veche, conform căreia statalitatea palestiniană era o condiție prealabilă pentru stabilirea unor relaţii normale cu Israelul. Acesta este motivul pentru care oficialii palestinieni au condamnat acordurile drept „înfigerea unui cuțit în spate”.

De la ultimul atac, fiecare putere din Orientul Mijlociu a folosit haosul pentru a-și promova propriile interese, adesea conflictuale, într-un joc geopolitic pe cât de periculos, pe atât de complex. Dar acest lucru vine cu propriile sale riscuri. Așa cum a spus o sursă de la Washington pentru Financial Times:

„Toate țările implicate au praguri care, dacă sunt depășite, le vor face să creadă că trebuie să acționeze. Dar nimeni nu știe care este pragul celeilalte părți.”

Desigur, multe vor depinde de ceea ce va face Israelul în continuare. Iranul și Hezbollah, de exemplu, au declarat că o invazie terestră pe scară largă a Gazei – mai ales dacă are ca scop anihilarea completă a Hamas și expulzarea forțată a unei părți a populației din Gaza – este o linie roșie care nu trebuie depășit.

Președintele iranian Ebrahim Raisi a emis o amenințare clară: „Crimele regimului sionist au depășit liniile roșii, ceea ce ar putea forța pe toată lumea să ia măsuri. Washingtonul ne cere să nu facem nimic, dar ei continuă să ofere sprijin mare Israelului”. Totuși, acest lucru nu a descurajat Israelul să-și extindă operațiunile terestre în Gaza în ultimele zile.

„Relocarea și așezarea definitivă a întregii populații din Gaza”

Și mai îngrijorător: există tot mai multe dovezi că planul Israelului ar putea fi acela de a alunga mulți palestinieni, zeci sau chiar sute de mii, din Gaza, în Egipt. La o săptămână după operațiunea militară a Israelului din Gaza, generalul Amir Aviv a cerut Egiptului „să deschidă granița și să lase toți civilii palestinieni să se deplaseze spre sud, în Peninsula Sinai”.

Președintele egiptean, Abdulfattah al-Sisi, a avertizat că „ceea ce se întâmplă acum în Gaza este o încercare de a forța rezidenții civili să se refugieze și să migreze în Egipt, ceea ce nu ar trebui acceptat”. Apoi, pe 17 octombrie, un think tank israelian cu legături cu Netanyahu a emis un raport, susținând „oportunitatea unică și rară” pentru „relocarea și așezarea definitivă a întregii populații din Gaza”.

Mai recent, s-a scurs în presă un „document de concept”, de data aceasta de la Ministerul de Informații israelian, care recomandă transferul permanent al întregii populații a Fâșiei Gaza în Egipt.

Guvernul israelian a susținut că documentul este conjunctural și nu este considerat o opțiune. Aceasta poate fi o veste bună, având în vedere că o astfel de politică, în afară de a fi o catastrofă pentru locuitorii din Gaza, ar declanșa, inevitabil, o anumită formă de represalii din partea așa-numitei Axe a Rezistenței, conduse de Iran, care include guvernul sirian, Hezbollah și Houthi din Yemen. În acel moment, situația ar putea escalada rapid. Nu numai că Israelul ar răspunde prin bombardarea puternică a forțelor susținute de Iran în Liban și în alte părți, dar aproape sigur s-ar implica și SUA.

SUA și NATO au adunat cea mai mare flotă văzută vreodată în Marea Mediterană de Est și în Golf

În ultimele săptămâni, SUA și NATO au adunat cea mai mare flotă văzută vreodată în Marea Mediterană de Est și în Golf, cu nu mai puțin de 73 de nave din mai multe țări, inclusiv Regatul Unit, Franța, Germania, Italia și Spania. Numai SUA au desfășurat două portavioane cu propulsie nucleară, precum și avioane, crucișătoare, distrugătoare și submarine echipate cu rachete Tomahawk.

În mod deloc surprinzător, Vladimir Putin a răspuns, anunțând că, peste apele Mării Negre, Rusia a început rotații non-stop ale interceptoarelor MiG-31 înarmate cu rachete anti-navă hipersonice Kinzhal, a căror rază operațională se extinde până la 2.000 km. „Acesta nu este o amenințare, dar vom exercita control vizual – control cu arme – asupra a ceea ce se întâmplă în Marea Mediterană”, a spus Putin. China urmărește și ea evenimentele din regiune, foarte îndeaproape, cu până la șase nave de război chineze prezente în Orientul Mijlociu în ultimele săptămâni.

Nu este greu de anticipat cum s-ar putea termina. Cu toate marile puteri ale lumii prezente în Orientul Mijlociu, este aproape sigur că, în eventualitatea unei escaladări a conflictului, SUA și NATO ar fi atrase într-un conflict împotriva Rusiei și Chinei.

Consecințele acestui lucru ar fi catastrofale, repercusiunile sale economice, militare și umanitare ajungând în Occident. Având în vedere un astfel de risc, apelul la încetarea focului nu mai este doar în interesul populației din Gaza, ci al întregii lumi.