Conducerea TAROM negociază cu reprezentanţii sindicatelor şi lucrează la elaborarea unor acorduri

Conducerea TAROM negociază cu reprezentanţii sindicatelor şi lucrează la elaborarea unor acorduri
Publicat de Ilinca Pop la 9 octombrie 2014, 13:36

Conducerea TAROM poartă, în acest moment, negocieri cu reprezentanţii sindicatelor şi elaborează împreună cu aceştia acorduri pentru favorizarea ambelor părţi, potrivit unui comunicat de presă.

”Referitor la ştirile apărute în presă conform cărora 'personalul aeronavigant de la TAROM declanşează oficial conflictul de muncă', TAROM precizează că, în acest moment, compania împreună cu reprezentanţii sindicatelor poartă negocieri şi lucrează pentru elaborarea unor acorduri pentru favorizarea ambelor părţi. Semnarea acordurilor va ţine cont atât de cererile sindicale, cât şi de prevederile legale şi bugetul companiei”, informează comunicatul.

De asemenea, potrivit sursei citate, concomitent cu semnarea acestor acorduri, conducerea companiei va întreprinde toate demersurile legale pentru reluarea procesului de negociere a unui nou Contract Colectiv de Muncă. Secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Virgil Dragoş Titea, a declarat, joi, că nu se pune problema declanşării unei greve la compania TAROM în perioada următoare. La jumătatea lunii septembrie, TAROM s-a confruntat cu proteste spontane ale piloţilor şi însoţitorilor de bord fapt care a determinat anularea sau întârzierea mai multor curse interne şi internaţionale ale companiei.

Informații articol
Etichete:
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.