Peste 20% din personalul LA Times va fi concediat

Val de concedieri la LA Times. Los Angeles Times, unul dintre cele mai cunoscute ziare din Statele Unite, se confruntă cu o problemă internă, anunțându-și intenția de a concedia cel puțin 115 angajați. Aceștia reprezintă peste 20% din redacție. Așadar, situația este văzută drept una dintre cele mai mari reduceri de personal din istoria de 143 de ani a ziarului, potrivit informațiilor furnizate de presa internațională.

Anunțul brutal a fost făcut după ce sindicaliștii din LA Times au părăsit locul de muncă săptămâna trecută. Ei au organizat un protest împotriva iminentei valuri de disponibilizări. Aceasta a fost prima întrerupere de activitate a sindicatului, subliniind tensiunile din cadrul redacției.

Matt Pearce, președintele Media Guild of the West, care reprezintă sindicatul din Los Angeles Times, a numit ziua de marți o „zi neagră”. El a indicat că cel puțin 94 de membri ai sindicatului vor fi afectați de măsurile de reducere a personalului.

„Acest total, deși devastator, este totuși mult mai mic decât numărul de concedieri la care se aștepta săptămâna trecută Comitetul de negociere”, a adăugat el, subliniind impactul semnificativ asupra întregii redacții.

Los Angeles Times
Los Angeles Times/SURSA FOTO: Dreamstime

Reducerile de personal din LA Times erau inevitabile

Conducerea ziarului a afirmat că aceste reduceri de personal erau inevitabile, având în vedere dificultățile financiare. Proprietarul ziarului, Dr. Patrick Soon-Shiong, a declarat că această decizie dureroasă este necesară pentru asigurarea viabilității financiare a ziarului în viitor.

„Decizia de astăzi este dureroasă pentru toți, dar este imperativ să acționăm urgent și să luăm măsuri pentru a construi un ziar sustenabil și prosper pentru următoarea generație. Ne-am angajat să facem acest lucru”, a spus Soon-Shiong.

Dr. Patrick Soon-Shiong
Dr. Patrick Soon-Shiong/SURSA FOTO: Wikipedia

Industria știrilor a fost afectată de concedieri

În ultimul an, industria știrilor a fost puternic afectată de reduceri și achiziții.  Los Angeles Times nu face excepție. Această rundă de disponibilizări vine după ce peste 70 de posturi au fost reduse în iunie anul trecut. Numărul reprezintă aproximativ 13% din redacție.

Sindicaliștii au răspuns cu critici severe, calificând această reducere de personal drept rezultatul:

  • unor decizii manageriale slabe
  • a lipsei unei direcții clare în strategia editorială

Cu toate acestea, angajamentul sindicatului pentru negocieri și parteneriat rămâne intact.

Proprietarul Soon-Shiong, un miliardar din domeniul biotehnologiei, a achiziționat Los Angeles Times în 2018, sperând să revitalizeze ziarul după ani de declin și schimbări de conducere.