În ultimii trei ani, în România au fost înregistrate aproape 200 de accidente rutiere în care au fost implicate trotinete electrice. O persoană a murit, iar aproape 200 au fost rănite. Din păcate, legislaţia nu ajută nici vinovaţii şi nici victimele. Dacă o mașină este avariată în trafic de o trotinetă, proprietarul acesteia trebuie să aibă o asigurare de răspundere civilă, ca să îl poată despăgubi pe șofer.

“Ar fi foarte oportun ca și în cazul trotinetelor electrice să existe polițe de asigurare. În cazul unui accident ar fi mult mai simplu, oamenii nu ar trebui să umble în instanțe, să se judece unul cu celălalt. Pur și simpu asiguratorul și-ar face treaba. Mai ales că, în ziua de astăzi, în cazul în care nu există piste pentru trotinete sau biciclete, suntem obligați să mergem cu trotinetă pe stradă, iar în acest caz suntem mult mai expuși riscului unui accident.

Am prieteni care au avut accidente și, din păcate, da, s-a lovit de problema asta, problema cu asigurarea. A trebuit ori să se înțeleagă cu omul, ceea ce este mai greu, au ajuns chiar și la un proces”, declară un posesor de trotinetă, potrivit stirileprotv.ro.

Oferta din partea companiilor de asigurări

Companiile de asigurări au sesizat imediat această nevoie pe piaţă şi au venit cu noi oferte care includ și polițe pentru cei cu trotinete sau biciclete electrice.

“Este un fel de răspundere civilă față de terți și care, da, acoperă vătămări corporale. Sperăm să apară o legislație care să vină în întâmpinarea dorinței asigurătorilor, dorinței noastre, a cetățenilor ca participanți la trafic. Până la urmă este un mijloc de transport, face parte din realitate și trebuie să se simtă în siguranță”, explică Doina Moroșanu, broker de asigurări.

În prezent, în Parlament există un proiect de lege care limitează dreptul de a conduce o trotinetă electrică. Astfel, persoanele care folosesc un astfel de mijloc de transport trebuie să aibă cel puţin 14 ani și să poarte obligatoriu cască de protecție măcar până la 18 ani. În plus, viteza maximă de deplasare nu poate depăşi 25 km/h.


Te-ar putea interesa și: