Cine nu și-a imaginat măcar o dată cum ar fi să poată avea o slujbă la care cerințele să se potrivească perfect cu dorințele proprii? Să se distreze toată ziua și să fie și plătit pentru aceasta! Toți am făcut un astfel de exercițiu de imaginație. Iar în topul locurilor de muncă de gen se află cea de „tester“ de jocuri.
Ce poate fi mai frumos pentru un pasionat al jocurilor pe calculator (PC) sau consolă decât să se joace toată ziua? Și să își dea cu părerea (pe bani!) despre respectivul joc. Dar chiar este un loc de muncă de invidiat sau vorbim de o slujbă serioasă, în care plăcerea este lăsată deoparte când vine vorba de responsabilitate? „Slujba este, de fapt, foarte serioasă, iar cerințele cresc în timp“, spune Andrei Verzea, Senior Lead Tester la Ubisoft România.
Responsabilul cu calitatea
Locul în care poți să afli cel mai bine ce înseamnă să testezi jocuri este studioul de testare Ubisoft. Compania franceză este prezentă în 27 de țări, iar cel mai mare studio de testare pe care îl deține este cel din România, unde numărul testerilor se ridică la aproape 600. „Aproximativ jumătate dintre activitățile Ubisoft România sunt de testare, restul fiind de producție“, spune Erdei Jacint, PR Manager al companiei, care adaugă că numărul total de angajați din București este de 1.000 (dublu față de 2008), iar în Craiova, unde se face doar producție, de 30 de angajați.
„Să fii pasionat de jocuri și să ajungi tester înseamnă să fii fericit“, spune Eduard Radu, Senior Lead Tester. „Dar, după ce începi să lucrezi, ajungi să înțelegi și cum se fac jocurile, cum se propagă grafica, sunetul etc., iar responsabilitatea crește de la o lună la alta“, adaugă Eduard. Mai exact, testerii sunt responsabili „cu calitatea produsului și cu mulțumirea clientului“, adică de o bună parte a succesului unui joc. Pentru o verificare detaliată, testerii se împart, adică unuia îi revine doar o anumită parte a unui joc, în care trebuie să găsească toate greșelile (sau bug-urile). 
Niciun „tester“ nu ajunge într-o poziție superioară înainte de a trece prin toate etapele. De altfel, în funcție de complexitatea jocului sunt stabilite și echipele de testare, care pot ajunge până la 120 de oameni, cum a fost cazul pentru Assassin‘s Creed Brotherhood. „Pentru jocurile simple, echipele pot fi de doar cinci oameni, dar pentru cele complexe, numărul crește vertiginos“, spune Andrei Verzea. Care nu se vede totuși ieșind la pensie din funcția de tester. „Din industrie, da, mă văd ieșind la pensie, dar nu din testare“, spune Andrei. 
Tester cu filosofia la bază
Media de vârstă în Ubisoft România este de 25-30 de ani, deși în companie se află încă și angajați din 1992, când a fost deschis studioul din țara noastră. Care sunt principalele cerințe pentru un tester? „Pasiunea“, spune Andrei. „În primul rând, trebuie să îți placă, după care înveți mai multe dacă vrei să avansezi“, adaugă acesta, menționând că unul dintre băieții din echipa sa a terminat facultatea de filosofie. Sigur, ai nevoie de ceva cunoștințe teoretice în IT, dar nu educație de profil. Plăcerea de a juca este însă obligatorie. „Noi oricum ne jucăm și acasă, așa suntem la curent și cu tot ce apare pe piață“, spune Eduard, care ține să precizeze și că „pasiunea pentru jocuri nu îți distruge viața socială, așa cum se crede încă, dimpotrivă, poți să îți faci mulți prieteni noi“. Jocul preferat? Assassin‘s Creed Brotherhood, lansat anul trecut de Ubisoft. Andrei Verzea preferă însă World of Warcraft, al competitorilor de la Blizzard, un joc care a ajuns un standard. „De altfel, în zona de MMORPG (Massively Multiplayer Online Role Playing Game), toate jocurile încearcă să semene cu WoW, de departe cel mai bun din categorie“, spune acesta.
Mai multă istorie în jocuri
Tendința din prezent de pe piața jocurilor pentru computer sau console este mai puțin de inovație. „Având în vedere că există deja niște modele de jocuri deja încercate și care fac bani, inovația este mult mai redusă decât în trecut“, spune Erdei Jacint. Pentru jocurile de acțiune, moda înseamnă preferința pentru teme bazate pe evenimente reale, în timp ce acum câțiva ani erau preferate temele horror.  Jocurile de strategie sunt cele care caută încă inovația, cu aceeași tendință de a se apropia cât mai mult de realitate.
În Assassin‘s Creed (third person, action, stealth), spre exemplu, istoria joacă un rol important în temă. Cea mai bună zi pentru un tester? „Ziua în care jocul, în forma finală, este aprobat de către producători și va fi lansat pe piață“, spune Eduard. În condițiile în care testarea unui joc durează de la o lună până la câțiva ani, acceptarea de către un producător, cum sunt cei de console (Microsoft, Sony etc.) este ­într-adevăr foarte importantă.

Te-ar putea interesa și: