Agentiile de reglementare ale Uniunii Europene au acuzat Intel ca prin actiunile sale a incercat sa instaureze un monopol pe pietele din Europe, informeaza Associated Press. 

Comisia Europeana sustine ca Intel a acordat reduceri substantiale producatorilor de computere pentru a ii cumpara procesoarele, a platit producatorii de computere sa intarzie sau sa elimine liniile de productie care foloseau procesoare chip-uri AMD si ca si-a vandut produsele sub costul de fabricatie catre clientii de servere strategice pentru a incerca sa obtina o parte din aceasta piata.

Intel a anuntat ca toate actiunile sale au fost legale si ca intampina sansa de a raspunde acuzatiilor formulate de principalul sau competitor.  

Comisia Europeana a spus ca fiecare dintre cele trei acuzatii incalca legile Uniunii Europene pentru ca incearca sa elimine accesul companiei AMD pe piata.

Intel va avea sansa sa-si sustina pozitia inainte ca Uniunea Europeana sa ia o decizie finala care ar putea obliga compania sa-si inceteze comportamentul abuziv sau sa plateasca amenzi care ar putea atinge sute de milioane de euro.  

Bruce Sewell, consultantul Intel, a declarat ca este sigur ca Intel a actionat conform legilor si in beneficiul clientilor, subliniind ca tot cazul se bazeaza pe plangeri facute de principalul sau competitor nu de clienti.

Intel are un termen de 10 saptmani sa raspunda acuzatiilor preliminare.  

UE a monitorizat comportamentul Intel inca din 2001 datorita plangerilor venite din partea mai multor companii printre care si AMD. In 2002, Via Technologies si-a retras plangerea iar UE a inchis cazul din lipsa de dovezi. AMD a mai depus o plangere impotriva Intel in 2004. Oficialii UE au avut de ales ori sa investigheze cazul ori sa riste sa fie dati in judecata pentru neglijenta. In 2005, mai multe birouri din Marea Britanie, Germania, Spania si Italia ale companiei Intel au fost supuse cercetarilor, timp in care AMD a mai intentat procese contra Intel in Japonia si Statele Unite.

Sursa: CNBC