Reprezentanţa Comisiei Europene în România anunţă că ţara noastră mai îndeplineşte doar unul dintre cele patru criterii economice necesare pentru adoptarea monedei euro.

Din anul 2015 până anul trecut, România îndeplinea toate criteriile de convergenţă nominală pentru aderarea la zona euro. Însă din mai 2018, România a început să dea înapoi, iar în prezent, ţara noastră mai îndeplineşte acum doar unul din cele patru criterii economice necesare adoptării monedei euro, potrivit Adevarul.

Mai precis, România îndeplineşte doar criteriul legat de finanţele publice. În schimb, România nu îndeplineşte criteriile legate de stabilitatea preţurilor, de cursul de schimb şi de ratele dobânzilor pe termen lung, iar legislaţia nu este compatibilă în întregime cu tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene (TFUE). 

Statele membre care adoptă moneda euro trebuie să fi atins un nivel înalt de convergenţă economică durabilă, care este examinat în raportul de convergenţă pe baza criteriilor de convergenţă. Aceste criterii (denumite şi „criteriile de la Maastricht”) sunt prevăzute la articolul 140 alineatul (1) din TFUE.