Inițiatorii maghiari din Transilvania au reacționat imediat, susținând că decizia ar fi „descurajatoare și revoltătoare”. Inițiativa, intitulată „Politica de coeziune pentru egalitatea regiunilor și sustenabilitatea culturilor regionale”, solicita Comisiei Europene să acorde un statut special regiunilor cu caracteristici naționale, etnice, culturale, religioase sau lingvistice diferite de zonele înconjurătoare.
Comisia Europeană nu va iniția un proces legislativ pe baza acestei inițiative
Comisia Europeană a transmis că nu va iniția un proces legislativ pe baza acestei inițiative, motivând că unele propuneri nu intră în competența UE, deoarece ar interfera cu structura constituțională a statelor membre, iar altele sunt deja acoperite de politica de coeziune existentă.
„Iniţiatorii din Transilvania consideră inacceptabil răspunsul negativ al Comisiei Europene la iniţiativa cetăţenească privind protecţia minorităţilor naţionale şi promit continuarea demersului”, a scris agenția maghiară de presă Hirado.

Președintele CNS susține că demersul nu se încheie aici
Președintele CNS, Balázs Izsák, a declarat că decizia echivalează cu un refuz. Totodată, el a ținut să spună că demersul nu se încheie aici. CNS analizează motivarea Comisiei, de 25 de pagini, și urmează să prezinte un plan de acțiune ulterior, incluzând posibila apelare la instanța europeană.
„Pentru noi, această decizie este inacceptabilă”, a declarat Balázs Izsák, preşedintele Consiliului Naţional Secuiesc (CNS) și iniţiatorul iniţiativei cetăţeneşti.
Europarlamentarul Loránt Vincze, președintele Uniunii Federative a Naționalităților Europene (FUEN), a catalogat decizia drept „descurajatoare și revoltătoare”, subliniind că sprijinul la nivel european pentru comunitățile naționale autohtone va continua.
Nu se va propune nicio nouă legislație ca răspuns la inițiativa cetățenească europeană
Comisia Europeană a explicat că, deși cetățenii au solicitat atenție specială pentru regiunile cu caracteristici etnice, culturale sau lingvistice, actuala politică de coeziune garantează deja incluziunea, egalitatea de tratament a minorităților și respectul pentru diversitatea culturală și lingvistică. În consecință, nu se va propune nicio nouă legislație ca răspuns la inițiativa cetățenească europeană.
„A unsprezecea inițiativă care a primit un răspuns formal din partea Comisiei. Cetățenii au solicitat să se acorde o atenție specială, în cadrul Politicii de coeziune a UE, regiunilor cu caracteristici naționale, etnice, culturale, religioase sau lingvistice care diferă de zonele înconjurătoare.
Comisia a analizat cu atenție propunerile cetățenilor și a concluzionat că, deși unele propuneri nu intră în competența UE, deoarece ar interfera cu structura constituțională existentă a statelor membre în cauză, altele sunt deja acoperite de actuala politică de coeziune, datorită garanțiilor sale solide care promovează incluziunea și egalitatea de tratament a minorităților, precum și respectul pentru diversitatea culturală și lingvistică.
În consecință, nu va fi propusă nicio nouă legislație ca răspuns la această ICE. Cu toate acestea, Comisia va continua să asigure accesul nediscriminatoriu la finanțarea Uniunii și să monitorizeze și să sprijine acțiunile statelor membre pentru a garanta egalitatea de tratament în implementarea politicii de coeziune”, a transmis Comisia Europeană.
Răspunsul transmis de Comisia Europeană poate fi vizualizat mai jos.
62572326