Colecția „Monede și Bancnote autentice din toată lumea” ajunge într-o destinație exotică: Seychelles. Revista, două monede și fișa numismatică, de luni, la chioșcuri!
Numărul 19 al Colecției „Monede și Bancnote autentice din toată lumea” are în prim plan o destinație de vis – Seychelles. Țara insulară este situată în Oceanul Indian, la nord de Madagascar, fiind alcătuită din peste o sută de insule tropicale de origine granitică și coraliferă, dintre care treizeci și trei sunt locuite. Plajele sale cu nisip alb au pus-o pe harta turismului de lux încă de la finalul anilor ’70.
Articolul din revistă povestește istoria acestei țări, al cărei nume a fost atribuit în onoarea ministrului de finanțe al lui Ludovic al XV-lea, Jean Moreau de Séchelles și care a fost colonie franceză, apoi engleză, proclamându-și independența abia în 1976. Aflați și de ce aceste insule au fost preferate mult timp de pirați și cum le-au populat francezii, dar și care este motivul datorită căruia spectaculosul atol Aldabra găzduiește cea mai mare concentrare de broaște țestoase din lume.
Colecționarii vor găsi în acest număr două monede din Seychelles, un cent și 10 cenți. Ambele monede prezintă pe avers stema Seychelles, adoptată în 1976: un cocotier și o broască țestoasă gigantică de Aldabra, pe țărmul Oceanului Indian, susținute de doi pești-velă și având deasupra o pasăre tropicală. Fișa numismatică descrie și reversul fiecărei monede și dezvăluie semnificația imaginilor.
Secțiunea “Banii de-a lungul secolelor” are ca temă “Moneda romană din perioada Republicii”. Descoperiți cum Republica romană a marcat tranziția de la o societate premonetară la apariția unui sistem financiar complex, în care monedele au devenit obiecte de uz cotidian. Aflați și când au început să fie folosite monedele la Roma și care a fost sursa de inspirație a romanilor pentru crearea sistemului monetar propriu.
Numărul 19 – Seychelles este disponibil la chioșcurile de ziare, de luni 8 iunie, la prețul de 39.99 lei!
Colecția „Monede și Bancnote autentice din toată lumea” oferă interesante lecții de geografie și istorie alături de monedele și bancnotele ambalate premium, în carduri personalizate, ce însoțesc fiecare număr!
Am venit la Capital în vara anului 2019, fiind prima mea experiență ca jurnalist după ce am lucrat oarecum de cealaltă parte a baricadei, în monitorizarea presei, mai bine de 8 ani. Înainte de a intra în presă, am lucrat o scurtă perioadă de timp în proiectare în Autocad pentru construcții civile și industriale. Am fost și sunt pasionat de tehnologie, precum și de ultimele trend-uri din acest domeniu. M-a fascinat întotdeauna și am avut norocul să fiu într-o generație care a beneficiat din plin de ea și putut vedea exact ce impact, pozitiv sau negativ, poate avea asupra lumii.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





