CNVM a sancţionat cu avertisment grupul Rompetrol pentru că nu a trimis până acum rapoartele de evaluare pentru cele două companii listate pe bursă, Rompetrol Rafinare (RRC) şi Rompetrol Well Services (PTR). Termenul-limită era data de 20 noiembrie.

Bogdan Chetreanu, comisar CNVM, a declarat că instituţia din care face parte a trimis „un avertisment către grupul Rompetrol şi am stabilit un termen nou pentru depunerea documentelor, mai exact data de 30 noiembrie”. Amânarea este exact ceea ce îşi dorea conducerea grupului, deoarece chiar săptămâna trecută solicitase acest lucru, tocmai pe motiv că nu a strâns documentaţia. Iniţial, în 12 noiembrie, grupul solicitase o amânare de 45 de zile, iar CNVM i-a acordat doar opt.

Dacă nici noul termen nu va fi respectat, atunci CNVM va putea să sancţioneze Rompetrol cu o sumă de până la 5% din valoarea capitalului social.

Rapoartele solicitate sunt necesare pentru determinarea preţurilor pe care compania trebuie să le lanseze în cadrul ofertei publice de preluare a acţiunilor minoritarilor. Primele rapoarte trimise de Rompetrol, încă din 22 octombrie, au fost respinse de CNVM, pentur a solicita un raport realizat de un evaluator independent. Ofertele de preluare la cele două companii din grupul Rompetrol sunt intermediate de Departamentul Pieţe de Capital al BRD-Groupe Societe Generale.