Zilele trecute, după ce mi-a spus că a terminat un liceu cu profil mate-info, l-am întrebat cât face radical din 2016. A urmat un moment de liniște, timp în care căutam pe Google cum se extrage de sub radical. Mai mare râsul, mai ales că am rezolvat o grămadă de astfel de exerciții în urmă cu nici șase ani și ni se păreau, la vremea aceea, la fel de simple ca și când ai zice bună ziua. Mihai a fost și pe la Olimpiada de mate, de unde s-a întors cu niște diplome de toată stima, și e dovada clară că tot ce a învățat nu i-a fost de folos pe termen lung. Acum spune că a acumulat mai multe de pe net, decât de la profesorii de la catedră și că trendul va crește, cu cât internetul se maturizează. Ca un mesaj pentru profesori: „Ciuliți bine urechile și ascultați că dacă nu vă mutați pe net, nu veți mai avea aceeași notorietate!”. Sigur că omul se referă la profesorii de liceu și la cei din facultăți. Pentru că în gimnaziu, poți să ți-o iei grav, navigând aiurea. Trebuie să te învețe careva cum să folosești internetul, că fie poți ajunge super smart, ori super idiot, căutând pe net doar ce te interesează. Și susține el (nu e singurul) că puștanii care chiar vor să învețe ceva, o fac în mediul ăsta virtual. Restul, e poveste. Adică am putea discuta despre chestiile alea de pe buzele tuturor, pe care toată lumea le blamează: programă tâmpită, teorie, teorie, teorie… sistem învechit, prăfuit, etc.

În fine, da, educația se mută încet încet pe net și toată lumea pare să fi conștientizat deja asta. Adică, și eu, care după ce am terminat filosofia, m-am înscris la cursuri de web development pe platforme precum Udemy sau Coursera de unde mi-am luat și diplome și am și învățat tot ceea ce m-a interesat. Iar partea bună aici este că, odată ce te înscrii la un curs, ai acces la materiale toată viața. TOATĂ VIAȚA! Adică, nu mai trebuie să notezi după dictare tot ce zice profu' la clasă și apoi să te chinui să-ți descifrezi scrisul cu picioarele, pe fugă, acasă, să înveți pentru test. Din contră, ai teste interactive, din fața pc-ului, lucrări practice. Adică: muuultă- multă-multă practică. Multe ore de scris coduri, instructori mișto care dau share proiectelor tale pe Twitter. Ce mai! E un altfel de home schooling. Doar că… hai să reluăm discuția. 

Atunci când mergi propriu zis la cursuri, dai peste oameni cu aceleași interese ca și tine, interacționezi altfel cu profesorii și faci mai multă mișcare, să fim serioși. Statisticile arată că în România se consemnează anual 300.000 de cazuri noi de depresie, iar principalul factor de risc este: singurătatea. Dacă educația se mută-n online, vă dați seama câți oameni singuri se vor simți mai singuri ca niciodată și se vor minți cu numărul de abonați de pe rețelele de socializare? În fine, niciun tip de educație nu-ți garantează vreun job bine plătit. Va ține de tine dacă ești descurcăreț ori ba. 

Ca un scurt istoric al sistemului modern educațional, să trecem în revistă faptul că-și are rădăcinile în secolul al 19-lea, atunci când au fost adoptate în Europa și Statele Unite ale Americii primele legi privind educația obligatorie a copiilor. Până atunci existau școli publice, însă nu erau răspândite și susținute de stat. Toate sistemele educaționale, la nivel global, au o ierarhie, cu matematică și limbi străine pe primele locuri, urmate de științe sociale, iar arta este uenori lăsată la urmă. Asta pentru că perioada premergătoare impunerii educaţiei obligatorii a fost dominată de revoluţia industrială din secolul al 19, atunci când matematica și știința erau esențiale pentru a găsi locuri de muncă. Timpurile s-au schimbat însă, potrivit spuselor lui Sir Ken Robinson, expert britanic pe tema educaţiei şi învăţământului, în cadrul unui ediții TED Talk. Acum, când cererea e de strungari, noi avem sute de absolvenți de științe politice. Ceea ce arată clar că școala românească s-a transformat într-o mașinărie producătoare de diplome pe bandă rulantă și nu mai răspunde nevoilor pieții. De asta, acum, nici cu o diplomă de master nu îți va fi garantat vreun job. 

Ca o scurtă paranteză, în perioada comunistă, câtă nevoie de ingineri era pe piață, atâtea locuri erau la facultăți, câtă nevoie de actori… pac. În fine, nu spun că era bine. Tu, până la urmă, care crezi că-i buba „a mare” din sistemul de învățământ? 

Te-ar putea interesa și: