Circa 5.800.000 de români folosesc Yahoo! Messenger

Circa 5.800.000 de români folosesc Yahoo! Messenger
Publicat de CAPITAL la 11 martie 2010, 12:38

Media Cafe, reprezentantul exclusiv al Yahoo! în România, a lansat recent yahooadvertising.ro, un instrument de comunicare cu piaţa de publicitate online de la noi care cuprinde date statistice privind utilizatorii Yahoo! din ţara noastră.
Yahoo! a înregistrat în luna ianuarie 2010 un număr total de 7.940.815 de utilizatori unici, fiind site-ul numărul unu din România, poziţie pe care o are de peste zece ani, conform yahooadvertising.ro.
Reţeaua generează peste 2 miliarde de afiş

Reţeaua generează peste 2 miliarde de afişări lunar şi este accesată săptămânal de 9 din 10 utilizatori de Internet. 4.801.158 utilizatori români au un cont de Yahoo! Mail şi 5.759.855 utilizatori  folosesc Yahoo! Messenger. O treime dintre utilizatorii de Yahoo Messenger folosesc acest serviciu de peste cinci ani, având cel puţin 100 de prieteni în lista de contacte.

În reţeaua Yahoo!, 53% dintre utilizatori sunt bărbaţi, 47% femei, iar 51% au studii superioare. 28% dintre cei ce accesează site-uri ale Yahoo sunt din Bucureşti, oraş care este urmat de Iaşi, cu 8%, Cluj – 6% şi Timişoara – 4%.

„Yahooadvertising.ro va fi un proiect relevant pentru piata de publicitate din România. L-am apreciat ca pe unul din cele mai complete produse de acest gen dezvoltate pentru Yahoo! şi avem convingerea că va fi o resursă valoroasă atât pentru piaţa cât şi pentru poziţionarea Yahoo! în România,” a declarat Marvin Liao – Director Comercial Yahoo!  pentru Europa, Orientul Mijlociu şi Africa.

Mai multe informaţii aici

SURSA: webpr.ro

Informații articol
Publicat în: Info util
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.