Ciolacu aruncă în aer scena politică din România! Anunțul făcut în direct la TV: Sunt lucruri care…
Sursă: Inquam Photos / Ilona Andrei
Liderul social-democrat a vorbit recent despre rocada guvernamentală care va avea loc în 2023 și a subliniat că este deranjat de atitudinea reprezentanților UDMR. În acest context, spune Marcel Ciolacu, nu știe dacă uniunea va rămâne în coaliție.
Se rupe coaliția de guvernare? Marcel Ciolacu a spus clar: Sunt lucruri care m-au deranjat
Așadar, președintele PSD a spus că nu este sigur dacă UDMR va rămâne în coaliția de guvernare, în contextul în care există anumite lucruri care trebuie îndreptate.
„Aș vrea să nu-l propună pe Virgil Popescu la energie, când facem rocada. Nu știu dacă UDMR rămâne în coaliție. Nu am discutat. Sunt lucruri care m-au deranjat, de exemplu discursul de 1 decembrie, gratuit. Trebuie să îndreptăm anumite lucruri.
Cu domnul Iohannis am o relație instituțională: nu avem o prietenie, o apropiere. Un tip părtinitor, să acuze un alt partid. Hai că în primul mandat înțeleg, dar în al doilea nu. Nu cred că în perioada următoare ne permitem un guvern minoritar. Alegerile anticipate ar fi o aventură”, a declarat Marcel Ciolacu la Digi24.
Declarația unui deputat UDMR a adâncit tensiunile în coaliție
Amintim că reacția liderului social-democrat a venit după ce Csoma Botond, un deputat UDMR, a spus în discursul din timpul ședinţei solemne a Parlamentului consacrată sărbătoririi Zilei de 1 Decembrie, că „liderii politici și religioși ai românilor ardeleni știau foarte bine că Ardealul nu era numai românesc, ci și unguresc, săsesc și evreiesc”.
„De-a lungul istoriei au fost multe cazuri când nu ne-am aflat de aceeași parte a baricadei. În ciuda acestui fapt, nu se poate admite o viziune de tip exclusivist, reducționist care reduce raporturile româno-maghiare la un conflict permanent și care contribuie în acest mod la perpetuarea imaginii de dușman, afectând grav relațiile interetnice.
Plecând de la exemplul reconcilierii franco-germane, diferite comunități ar trebui să se bucure de dreptul de a avea o abordare și interpretare proprie, a unor evenimente istorice, fără ca acest fapt să determine indignare și să genereze teste de loialitate aplicate acelei comunități, de către o parte a societății.
Liderii politici și religioși ai românilor ardeleni știau foarte bine că Ardealul nu era numai românesc, ci și unguresc, săsesc și evreiesc. Și acest lucru s-a reflectat și în textul declarației de la Alba Iulia”, a spus Csoma Botond.
Reacțiile nu au întârziat să apară, iar deputatul a fost criticat imediat pentru mesajul lui.
Am finalizat Facultatea de Litere și Limbi Străine în cadrul Universității Hyperion din București, iar ulterior am absolvit masterul la Facultatea de Jurnalism, specializarea Comunicare Mediatică și Publicitate, în cadrul aceleiași universități. Colaborarea cu Capital.ro a început în anul 2019.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





