Nicușor Dan spune că premierul ar putea fi desemnat săptămâna aceasta
Președintele Nicușor Dan a declarat că desemnarea viitorului prim-ministru ar putea avea loc în zilele următoare, însă nu este încă o decizie „bătută în cuie”. Acesta a precizat că, până în prezent, nu s-a conturat o variantă clară, menționând că toate scenariile sunt pe masă: un lider politic, o rotație între partide sau chiar un tehnocrat din afara clasei politice.
„Există varianta unul dintre liderii partidelor, există varianta rotativă, există varianta tehnocrat din afară”, a spus Nicușor Dan.
Nicușor Dan a afirmat că nu s-a avansat un nume concret din partea partidelor și că varianta unui premier tehnocrat nu este exclusă în actualul context politic.
„Desemnarea premierului, posibilă săptămâna asta, dar nu e bătut în cuie”, a spus președintele Nicușor Dan, care nu a exclus varianta unui premier tehnocrat.

PNL se opune categoric ideii de rotație: „Complet inacceptabilă”
Amintim că, vicepreședintele PNL, Alexandru Muraru, a respins în cursul zilei de azi ideea propusă de PSD privind rotația la conducerea Guvernului. Într-un interviu pentru RFI, acesta a afirmat că un asemenea mecanism ar fi inacceptabil pentru Partidul Național Liberal.
Argumentul principal invocat de Muraru este acela că programul de guvernare trebuie dus la capăt într-un ciclu complet, până în 2028, fără întreruperi sau schimbări de leadership.
Muraru consideră că rotația ar compromite coerența actului de guvernare și ar crea confuzie în rândul cetățenilor. El a subliniat că un singur partid trebuie să își asume întreaga responsabilitate pentru măsurile implementate, fără a permite altuia să preia meritele la jumătatea drumului.
Discuțiile continuă: 60-80 de măsuri pentru reducerea deficitului
În ceea ce privește agenda tehnică a negocierilor, Nicușor Dan a oferit detalii despre procesul de lucru în cadrul discuțiilor interpartinice. Potrivit acestuia, au fost identificate între 60 și 80 de măsuri posibile pentru reducerea deficitului bugetar, dintre care o parte au fost agreate de experții partidelor.
Totuși, pentru măsurile „sensibile”, este necesar un vot politic, întrucât specialiștii au cerut sprijin explicit din partea liderilor partidelor pentru a le susține. Președintele a declarat că discuțiile avansează și că nu consideră că s-ar bate pasul pe loc, în ciuda dificultăților din ultimele zile.
„Eu nu cred că batem pasul pe loc, nu știu ce s-a întâmplat ieri și azi. Dar tot ce s-a discutat până acum, în peste 50 de ore de discuții, sunt măsuri importante. Tot ce s-a întâmplat până acum a fost să se găsească un set de 60-80 de măsuri posibile, pentru a avea un tablou complet
De principiu, pe câteva măsuri a fost un acord al reprezentanților tehnici ai partidelor. Pe unele dintre ele, care sunt extrem de sensibile aceștia au spus că au nevoie de un vot politic. Sunt discuții care avansează”, a spus Nicușor Dan.