„Miturile contemporane despre bogăția lui Musa fac aproape imposibil să-ți dai seama cât de bogat și de puternic era cu adevărat”, a declarat pentru BBC Rudolph Butch Ware, profesor asociat de istorie la Universitatea din California. Mansa Musa a condus Imperiul vest-african din Mali în sec. al-XIV-lea, scrie Therichest.

Călătoria lui Musa către bogăție a început abia după ce fratele său, Mansa Abu Bakr II al Imperiului Mali, a plecat intr-o expediție pe Oceanul Atlantic și nu s-a mai întors niciodată.

Urcat pe tron în 1307, Musa și-a propus să redirecționeze complet toată bogăția lumii într-o perioadă în care bolile și războiale făceau ravagii în Europa medievală.

Epoca de Aur la propriu

Domnia lui Musa a marcat o epocă de aur la propriu. El era cel care controla și tranzacționa două dintre cele mai valoroase resurse naturale tranzacționate, aurul și sarea.

Deși automat unii se gîndesc la Mali ca la o țară mică din Africa de Vest, care reprezintă doar aproximativ 5% din populația SUA, influența și domnia lui Musa s-au întins asupra unor state ca Ciad, Niger, Senegal, Nigeria, Mauritania și Guineea și Gambia.

Resursele erau uriașe sub conducerea lui Mansa Musa. Se spune că creșterea economică exponențială ar fi provocat o prăbușire economică de 12 ani în Cairo.

Imensa creștere a schimburilor comerciale în cadrul imperiului Malian în expansiune după călătoriile lui Musa la Mecca, ar fi lăsat străzile din Mali pavate cu monede de aur. Chiar și caravana lui de soldați și sclavi era împodobită în mătase persană, iar sceptrul lui era bătut în pietre prețioase. Cămilele sale dețineau câte 300 de lingouri de aur.

Avere estimată azi la 400-600 miliarde dolari

„Musa era urmașul unei dinastii de împărați vest-africani. În funcție de cine face estimarea, mulți spun că averea lui, ajustată la inflație, ar fi echivalentul de azi sumei de 400-600 de miliarde de dolari, dar nimeni nu știe sigur”, spune Dr Rudolf Ware, de la Universitatea din California.

„Astfel de estimări sunt subiective, dar se bazează pe cantitățile de aur la care Mansa Musa avea acces”, spune Kathleen Bickford Berzock.

Devotat credinței islamice, Musa și-a propus să călătorească prin Sahara pentru a se închina, așa cum face un bun musulman, în Orașul Sfânt Mecca.

Până în 1324, Musa a participat de mai multe ori la Hajj, pelerinajul spiritual la Mecca, însoțit de resursele unui întreg oraș. Se estimează că 60.000 de persoane, inclusiv mii de sclavi și zeci de cămile care îi transportau, erau alături de el în pelerinaj.

Cu universități pentru peste 25.000 de studenți, mai mult aur decât poate deține o persoană și cu resursele naturale din abundență, Mansa Musa a contribuit vital la societatea în care a trăit.

Moschei, universtități și biblioteci pentru toți

Potrivit History.com, după ce Musa s-a întors de la Mecca, a început să construiască în centrul bine dezvoltat al Timbuktu mii de moschei, universități și biblioteci. A adus în țară cei mai renumiți artiști, astrologi, savanți și profesori ca să învețe oamenii.

Cu o sumă colosală estimată la cele 400-600 de miliarde de dolari, al zecelea conducător al dinastiei „Mansa”, Musa este considerat cel mai bogat om din istorie. Alături de el figurează legende precum Ginghis Han și Augustus Caesar.

Imperiul Mali a prosperat pe durata vieții lui Mansa Musa și, după moartea lui, în 1337, sub domnia fiilor săi. Dar, după apariția unor imperii rivale și a unor noi forme de comerț, imperiul a intrat în declin în secolul 15.