"După 26 de ani de feudalizare pe o dimensiune şi un model administrativ atipic faţă de restul Unităţilor Administrativ Teritoriale din ţară, eu cred că este normal să se fi petrecut această încremenire în timp. Complexitatea lucrurilor rezidă în cei 26 de ani în care nimeni nu s-a aplecat asupra domeniilor, nu numai al turismului. Suntem hotărâţi şi determinaţi să schimbăm ceva. Adevărat că va fi dureros pentru unii, dar pentru cetăţenii şi turiştii care vin în Bucureşti va fi un câştig. Cel puţin de un an şi ceva, noi dialogăm sub o formă sau alta (cu mediul privat, n.r.), în ciuda faptului că noi am avut şi această specificitate a Bucureştiului prin care am avut Codul fiscal reglementat în toată ţara, mai puţin Bucureştiul, unde s-a reglementat în sens negativ… Era taxa de promovare colectată, dar rămânea la sectoare, nu ajungea la noi (la Primăria Generală, n.r.), sectoarele nu aveau atribuţii… Acest lucru s-a schimbat săptămâna trecută. Eu sunt aici de doi ani şi am formulat adrese către Ministerul Finanţelor pe fiecare lucru şi toate au fost fără răspuns", a afirmat Chiriţă. 

Oficialul a susţinut, totodată, ideea parteneriatului public-privat şi adoptarea legii care reglementează acest sector. 

"Nu a fost nicio reticenţă în a găsi soluţii, ci pur şi simplu am vrut să aşezăm cadrul instituţional în care avem această cooperare. Pe de altă parte, a existat o reticenţă la nivelul aparatului executiv al Primăriei. O să avem o discuţie şi cu Ministerul Turismului, şi cu celelalte organizaţii de management al destinaţiilor, pentru că atât timp cât Guvernul lasă la latitudinea autorităţilor locale şi la latitudinea Curţii de Conturi decizia de ce nu ai dat unui sau altuia (taxa de promovare colectată, n.r.), interpretări vor fi multiple. Aşteptăm cu mare drag şi Legea parteneriatului public-privat", a subliniat city managerul Capitalei, potrivit Agerpres.