China refuză să limiteze exporturile de mașini hibride către UE. Bruxelles-ul avertizează asupra unui posibil conflict comercial

China refuză să limiteze exporturile de mașini hibride către UE. Bruxelles-ul avertizează asupra unui posibil conflict comercial

SURSA FOTO: Dreamstime - UE, China, mașini

Publicat de Horea Georgiana-Natalia la 8 octombrie 2026, 12:16

Disputa comercială dintre Uniunea Europeană și China se intensifică înaintea consultărilor de la Beijing. Bruxelles-ul cere limitarea exporturilor de mașini hibride, invocând dezechilibre comerciale și presiunea industriei chineze, însă Beijingul refuză solicitarea.

China refuză să limiteze exporturile de mașini hibride către UE. Bruxelles-ul avertizează asupra unui posibil conflict comercial

China a respins solicitarea Uniunii Europene privind limitarea voluntară a exporturilor în creștere de automobile hibride către blocul comunitar, potrivit Financial Times (FT). Refuzul Beijingului a fost transmis miercuri, cu puțin timp înainte de vizita comisarului european pentru comerț, Maroš Šefčovič, în capitala Chinei.

Comisarul european participă joi și vineri, la Beijing, la cea de-a doua rundă de consultări bilaterale privind comerțul și investițiile. Unul dintre obiectivele discuțiilor era ca autoritățile chineze să accepte limitarea exporturilor de vehicule hibride către Uniunea Europeană la aproximativ 15% din piața comunitară, față de peste o treime în prezent.

Potrivit unor diplomați familiarizați cu situația, citați de Financial Times, oficialii europeni au informat miercuri statele membre că Beijingul a respins această solicitare.

În paralel, Comisia Europeană analizează introducerea unei măsuri temporare de apărare comercială, care ar putea fi aplicată fără să fie necesară demonstrarea unui abuz de piață. Mecanismul ar permite Chinei să exporte un număr limitat de vehicule către UE, în timp ce automobilele care depășesc plafonul ar fi supuse unor taxe vamale foarte ridicate.

Obiectivul Uniunii Europene este stabilirea unui volum de exporturi pe care China să îl poată accepta în mod informal, fără să recurgă la măsuri de retorsiune. O astfel de soluție ar avea însă și un dezavantaj pentru blocul comunitar, deoarece aceleași măsuri de salvgardare ar trebui aplicate și altor parteneri comerciali, precum Regatul Unit, Coreea de Sud și Japonia.

Oficialii citați de Financial Times au avertizat că actualele consultări de la Beijing riscă să eșueze dacă nu este găsită o soluție pentru problema exporturilor de mașini hibride. Un astfel de rezultat ar putea deschide calea către un conflict comercial grav între Uniunea Europeană și China.

Vizita lui Maroš Šefčovič are loc la câteva zile după ce președintele francez Emmanuel Macron și cancelarul german Friedrich Merz au trimis o scrisoare Comisiei Europene în care au solicitat adoptarea unor noi instrumente pentru protejarea pieței europene împotriva practicilor comerciale neloiale ale unor țări terțe, în special ale Chinei.

UE acuză China că dezechilibrează comerțul. Beijingul respinge acuzațiile și denunță politizarea relațiilor economice

Uniunea Europeană susține că relația sa economică cu Beijingul a devenit nesustenabilă, în contextul unui deficit comercial anual de aproape 360 de miliarde de euro și al presiunii exercitate asupra pieței europene de sectoare industriale chineze precum vehiculele electrice, bateriile, panourile solare și produsele chimice.

China respinge aceste acuzații și neagă existența unei supracapacități structurale generate de subvenții sau de o cerere internă insuficientă. Beijingul acuză, la rândul său, Uniunea Europeană că politizează diferențele comerciale dintre cele două părți.

Informații articol
Etichete: , ,
Publicat în: Economie
Despre autor
Horea Georgiana-Natalia

Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării (Relații Publice și Comunicare) din cadrul Universității din București. Absolventă a Masteratului Relații Publice și Comunicare din cadrul Școlii Naţionale de Studii Politice și Administrative (SNSPA). Redactor pentru Capital.ro din toamna anului 2021 până în prezent.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Lasă un comentariu

Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.