Chatbot-ul Timea, sau despre eficiența unui departament virtual de HR
Este evident că pandemia ne obligă să ne schimbăm multe obiceiuri. Cea mai semnificativă dintre acestea este chiar telemunca, felul în care muncim, fără a merge la serviciu. Dar, în unele situații aceasta pare a fi imposibilă, așa cum ar specialiștii în HR. Soluția vine tot din lumea digitală: compania TotalSoft ne-o prezintă pe Timea.
Prin specificul său, departamentele de HR derulează peste 70% dintre activități în mod repetitiv. Ne referim aici la frecventele generări de adeverinţe, înregistrări ale concediilor de odihnă sau a celor medicale, transmiterea de informații privind datele angajatului și alte asemenea documente. Ar părea că astfel de activități nu pot fi îndeplinite decât la birou. TotalSoft, însă, a făcut următorul pas: majoritatea acestor acțiuni se pot face automat!
Mai ușor pentru toată lumea
TotalSoft este unul dintre cei mai importanți furnizori de sisteme informatice de business din Europa Centrală și de Est. În acest domeniu, a anticipa este sinonim cu succesul. Pe cale de consecință, în urma unei analize amănunțite privind tendințele globale de comunicare, echipa TotalSoft a observat că trendul dominant este acela de a comunica prin mesaje text. Concluzia a impus decizia TotalSoft de a elabora o soluție care să vină în sprijinul angajaților, oferindu-le o formă de suport disponibilă 24/7, pe o platformă digitală familiară lor.
Cine este Timea?
Așa s-a născut Timea, noua colegă virtuală de la HR prin care angajații pot afla diverse informații, de la numărul de zile de concediu rămase până la obținerea de diferite adeverințe. Foarte important este că utilizatorul poate comunica cu Timea prin mesaje scrise trimise de pe principalele platforme de comunicare, precum Facebook Messenger, Teams, WhatsApp etc. Din punctul de vedere al organizației care folosește chatbotul de la TotalSoft, apare un alt avantaj de netăgăduit. “Concret, experiența pe care am avut-o la un client cu peste 3.500 de angajați ne-a arătat ca într-o singură lună se pot automatiza peste 7000 de astfel de activități care, în lipsa unei soluții, ar fi necesitat un efort de cel puțin 350 de ore”, spune Mihai Gavan, Charisma HCM Global Sales Director, TotalSoft.
Timea susține companiile pe timp de criză
Și pentru că o veste bună poate fi urmată de una și mai bună, anunțăm că TotalSoft a lansat de curând o campanie prin care oferă gratuit chatbot-ul Timea clienților săi. În plină pandemie, acesta este un suport de nădejde și, astfel, TotalSoft sprijină clienții în efortul de digitalizare a proceselor de HR și de a le oferi angajaților acestora un mediu sigur și eficient atunci când lucrează de la distanță. Cu alte cuvine, Soluțiile TotalSoft oferă șansa creșterii productivității departamentului de resurse umane și oferă experiențe pozitive angajaților, în vremuri dificile pentru mediul de business.
Numele meu este Zamfirescu Ionuţ Gabriel. Am o experienţă de aproape 20 de ani în presa scrisă, dar şi în televiziune. Aventura din lumea presei a început ca o pasiune nebună pentru sport, în general şi pentru fotbal, în special. Când încă eram pe băncile facultăţii am intrat prima oară în redacţia ziarului ProSport şi nu am mai plecat de acolo decât după ani buni. Abia în 2007 am decis să spun adio presei scrise şi să încerc să desluşesc tainele televiziunii. Tot de sport, bineînţeles. După aproape un an la Telesport, am început o nouă aventură de lungă durată la GSPTV. După şase ani grei, aventura din presa sportivă s-a oprit brusc. Am explorat pentru aproape un an şi jumătate mondenul, la Antena Stars, apoi am avut o scurtă aventură în online, la ştiripesurse.ro. După un an de zile în televiziune, la Digi24, am început aventura la capital.ro, unde sunt şi astăzi. După cum bine v-aţi dat seama, sportul, dar în special fotbalul sunt marile mele pasiuni. De pe această listă nu poate lipsi nici eterna politică, cu controversele acesteia.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





