CFR Călători va suplimenta trenurile în perioada Sărbătorilor de Paște
Sursă: Inquam Photos, Casian Mitu
Compania CFR Călători a precizat că suplimentarea se va face pe rutele aglomerate. De asemenea, în această perioadă, compania vine și cu o serie de reduceri importante.
Trenuri suplimentare în perioada de Paște
CFR Călători va suplimenta în perioada Sărbătorilor de Paşte, trenurile spre cele mai solicitate destinaţii, întrucât sunt aşteptate vârfuri de trafic, potrivit unui comunicat al companiei, postat luni pe propriul site.
„CFR Călători informează că în perioada Sărbătorilor de Paşte sunt aşteptate vârfuri de trafic şi va opera cu întreaga capacitate tehnic disponibilă de transport, pentru asigurarea compunerii trenurilor. Astfel, în funcţie de evoluţia şi dinamica traficului de pasageri, vor fi suplimentate operativ trenurile către cele mai solicitate destinaţii”, se spune în comunicat.
În acest context, pentru evitarea supraaglomerării la anumite trenuri, reprezentanţii CFR Călători recomandă pasagerilor să îşi procure din timp legitimaţiile de călătorie şi să folosească toate trenurile puse la dispoziţie în graficul de circulaţie al zilei.
Biletele pot fi achiziţionate cu anticipaţie utilizând următoarele canale: online, de pe www.cfrcalatori.ro; din aplicaţia mobilă „CFR Călători mersul trenurilor şi bilete online” (disponibilă în Google Play, App Store şi Huawei AppGallery); de la automatele de vânzare bilete din gări sau direct de la casele de bilete din gări şi agenţii de voiaj CFR ori de la distribuitorii autorizaţi (agenţii de turism).
CFR vine și cu reduceri importante
Indiferent de canalul ales pentru cumpărare, CFR Călători oferă reduceri importante. De exemplu, biletul dus-întors se poate cumpăra cu o reducere de 10%; la cumpărarea biletelor de la automatele de vânzare din staţii cât şi online – direct de pe site sau din aplicaţia de pe telefon – se acordă o reducere de 5% etc. De asemenea, conform legii, elevii pot călători gratuit, iar studenţii beneficiază de 50% reducere la călătoria cu vagoane clasa a 2-a.
„Facem apel la călători să nu urce în tren fără bilet de călătorie, dacă la ghişeu/casa de bilete li se comunică faptul că locurile au fost epuizate. Vor evita astfel, plata în tren a biletului cu suprataxă şi/sau suportarea costurilor amenzii conform reglementărilor în vigoare. Înainte de călătorie, recomandăm tuturor pasagerilor să se asigure că au achiziţionat bilet pentru evitarea taxării suplimentare în tren şi/sau suportarea costurilor amenzii conform reglementărilor în vigoare. Pentru informaţii actualizate despre circulaţia trenurilor, călătorii sunt rugaţi să consulte pagina de internet a companiei www.cfrcălători.ro, să ne contacteze la numărul de telefon 021/9521 sau să se adreseze personalului nostru din staţii”, se mai spune în comunicat.
Am venit la Capital în vara anului 2019, fiind prima mea experiență ca jurnalist după ce am lucrat oarecum de cealaltă parte a baricadei, în monitorizarea presei, mai bine de 8 ani. Înainte de a intra în presă, am lucrat o scurtă perioadă de timp în proiectare în Autocad pentru construcții civile și industriale. Am fost și sunt pasionat de tehnologie, precum și de ultimele trend-uri din acest domeniu. M-a fascinat întotdeauna și am avut norocul să fiu într-o generație care a beneficiat din plin de ea și putut vedea exact ce impact, pozitiv sau negativ, poate avea asupra lumii.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





