CEO-ul gigantului software Microsoft, Steve Ballmer, a declarat ca segmentul de IT si de comunicatii se afla intr-o pozitie destul de puternica in ciuda situatiei economice dificile din SUA dar si din intreaga lume.

„Industria pe care o reprezentam nu este imuna la ceea ce se intampla in economia mondiala. Cu toate acestea, pot observa ca, in situatia data, piata IT si de comunicatii este viguroasa si se mentine puternica” a declarat Ballmer.

„Pot spune chiar ca oamenii din aceste industrii sunt, daca nu optimisti, macar increzatori si se simt mai bine decat cei care activeaza pe alte segmente” a mai adaugat directorul executiv al Microsoft, facand referire la companiile care au fost nevoite sa dea faliment si sa concedieze mii de angajati.

Ballmer a facut in acest fel o ecografie a intregii industrii IT&C, nereferindu-se in mod special la compania pe care o conduce, Microsoft.

Analistii de pe Wall Street se asteapta ca cel mai mare producator de software sa realizeaze in trimestrul fiscal ce se va finaliza in septembrie o crestere cu 8% a veniturilor, pana la circa 15 miliarde de dolari.

Sursa: ZD Net