”Am petrecut ultimele câteva săptămâni pregătindu-ne pentru a preveni modul în care coronavirus poate afecta comunitățile pe care le deservim. Am stabilit un grup de lucru care colaborează îndeaproape cu autoritățile române și cu toate magazinele noastre din țară pentru a ne asigura că luăm toate măsurile preventive necesare. Toată planificarea acțiunilor și deciziilor noastre are în prim-plan nevoile clienților și angajaților noștri. 

Cum venim în ajutorul angajaților noștri

Continuăm să împărtășim informații relevante cu angajații cu privire la cele mai bune modalități de a-și păstra familiile și pe ei înșiși în siguranță și sănătoși. Pentru a preveni răspândirea virusului, încurajăm pe oricine consideră că este bolnav să consulte medicul și eventual să rămână acasă. De asemenea, am pus la punct noi proceduri temporare pentru a le oferi angajaților o flexibilitate și mai mare a programului de lucru. În plus, am alocat resurse pentru a răspunde la cele mai frecvente întrebări ale angajaților noștri.

Menținerea magazinelor noastre în condiții de siguranță

Am fost întotdeauna mândri de echipele noastre care au constant grijă de curățenia și modul de funcționare și deservire a clienților în magazinelor noastre și suntem conștienți că păstrarea lor curată și igienizată este de o importanță vitală acum.

Pe lângă eforturile noastre de curățare zilnică, am mărit timpul alocat pentru igienizarea magazinelor noastre, în special a celor mai frecventate zone, precum casele de marcat, toaletele și spațiile special destinate angajaților. Pe lângă procedurile deja existente de curățenie zilnică, am adăugat ore suplimentare la programul fiecărui magazin pentru a fi și mai riguroși în acest sens. Acest lucru înseamnă că se petrece mai mult timp pentru curățarea magazinelor noastre, inclusiv pentru curățarea suprafețelor, cum ar fi benzile pentru produse de la casele de marcat, cărucioarele sau ecranele “touch”. O astfel de procedură se petrece cel puțin la fiecare 30 de minute sau mai des, dacă este nevoie. La fel ca multe alte companii, ne ghidăm dupa îndrumările venite din partea autorităților române, care recomandă curățarea periodică ca una dintre cele mai importante măsuri preventive pe care le putem adopta.

Vrem să vă simțiți în siguranță atunci când faceți cumpărături în magazinele noastre.

Stocarea și livrarea produselor de care aveți nevoie

Avem echipe care lucrează îndeaproape cu furnizorii noștri pentru a se asigura că cele mai solicitate produse sunt mereu disponibile atunci când aveți nevoie de ele. Datorită cererii mari pentru unele produse, cum ar fi consumabilele de curățenie, dezinfectante sau alimente de bază, asigurăm un lanț de aprovizionare în care toate articolele care au cerere mare în aceste zile să fie reaprovizionate de mai multe ori pe zi. Cu toate acestea, în cazul unor produse esențiale în această perioadă și cu o cerere foarte mare, există posibilitatea de a întâmpina dificultăți în livrări, dar vom face eforturi neobosite pentru a le pune pe rafturi pentru dumneavoastră.

Motivația companiei noastre este și un angajament de a ajuta toate familiile, deci un crez care ne animă în momentele bune și mai puțin bune. Acesta este motivul pentru care vom lucra din greu pentru a menține magazinele deschise, astfel încât să putem fi acolo pentru a vă sprijini pe dumneavoastră și familiile dumneavoastră. Este obligația noastră de a furniza produsele de care aveți nevoie, atunci când aveți nevoie, indiferent că locuiți în apropiere de un magazin METRO Cash&Carry sau în zone mai îndepărtate.

Vreau să vă mulțumesc dumneavoastră, clienților și angajaților noștri, pentru susținerea și înțelegerea în aceste momente tulburătoare și vă asigur că depunem toate eforturile pentru a sprijini comunitățile pe care le deservim.

Cu respect și considerație,

Roland Ruffing 

CEO Metro Cash&Carry”