În acest context, profitul dezvoltatorului a scăzut cu aproape 89%, până la 1,5 mil. lei. În primele nouă luni ale anului 2018 s-au mai încheiat 198 pre-contracte de vânzare-cumpărare în valoare de 90,7 milioane lei ce se vor concretiza în contracte de vânzare în următoarele 18 luni. Astfel valoarea totală a apartamentelor vândute și pre-contractate în primele 9 luni ale anului 2018 însumează 152,9 mil lei.

“Vom continua dezvoltarea următoarelor faze din Luxuria și Greenfield, două proiecte extrem de atractive, care vând foarte bine, mult peste media pieței. În al doilea rând, continuăm demersurile pentru proiectele acolo unde avem deja terenuri. În acest moment, Impact are aproximativ 87 de ha în portofoliu cu proiecte în diferite stadii de dezvoltare. De asemenea, avem în plan achiziția de noi terenuri, în special în zona de nord a Bucureștiului unde avem cea mai mare experiență de dezvoltare“, a declarat Bogdan Oșlobeanu, CEO Impact Developer & Contractor Group.

Rezultatele financiare slabe reflectă costurile înregistrate în primele nouă luni ale anului printre care donația terenului cu suprafața de 6.000 mp către Primăria Municipiului București. Pe de altă parte, ele subliniază faptul că Grupul Impact a reușit să își susțină proiectele, în mare măsură, din capitaluri proprii, gradul de îndatorare în perioada raportată fiind sub 36%. 

 Grupul Impact are în derulare în prezent două proiecte rezidențiale de mari dimensiuni în nordul capitalei, Greenfield Băneasa pe segmentul mediu  și Luxuria Domenii Residence pe segmentul premium. Aceste două proiecte au o valoare investițională viitoare cumulată de peste  600 milioane euro și vor totaliza până în 2029 peste 8.000 de locuințe.

Luxuria Domenii Residence este dezvoltat pe un teren de 22.500 mp, dintre care peste 9.650 mp vor fi spații verzi, și va include 630 de apartamente de lux. Ansamblul este amplasat în zona Expoziției, în care vor fi mutaţi în următoarea perioadă aproximativ 17.000 de angajați în circa 200.000 mp de birouri, potrivit datelor Impact.

Greenfield Băneasa, cel mai mare proiect rezidențial dezvoltat în sectorul 1, are în prezent peste 4.500 de rezidenți. Complexul va include şi centrul comercial Greenfield Plaza, cu o suprafață de 10.400 mp.

 

Compania Impact a dezvoltat în 27 de ani de activitate 17 ansambluri rezidențiale în București și la nivel național, însumând peste 450.000 de metri pătrați construiți și 4.000 de locuinţe.

Impact Developer&Contractor este principala companie din portofoliul antreprenorului Gheorghe Iaciu. Acesta a ocupat locul 63 în ultima ediţie a Top 300 Capital, cei mai bogaţi români, cu o avere estimată la 85-87 mil. euro. O altă afacere a lui Iaciu este şi centrul comercial Doraly Expo Market din Afumaţi, clădirea Moldova Center din Iaşi (un fost mall transformat în imobil de birouri), precum şi 67% din Doraly Mall Constanţa. 

Te-ar putea interesa și: