Cel mai mare regret al lui Alexandru Arșinel! Marele actor suferă teribil. N-a mai apucat să facă asta
Alexandru Arșinel trece prin momente fără precedent. În urmă cu două săptămâni, actorul a ajuns de urgență la Spitalul Universitar din Capitală, după ce starea sa de sănătate s-a degradat. Acum, după ce și-a mai revenit, acesta a vorbit despre regretele pe care le are.
Într-un interviu acordat pentru Fanatik, Alexandru Arșinel a vorbit despre marele său regret. În urmă cu 30 de ani, actorul și-a construit o casă de vacanță la Sinaia. Deși planurile erau altele, ultima vizită a acestuia a fost în toamna anului trecut, când se simțea bine.
El susține că acum, din cauza stării sale de sănătate care s-a degradat și din cauza problemelor de pe care le are și soția sa, drumul până acolo este extrem de dificil.
”Nu am mai fost la Sinaia de anul trecut, de dinainte de a ninge. Ca timp, în ultima vreme, nu lucrurile nu au fost favorabile urcării cu mașina. Nici eu nu mă simt bine, dar mai ales, acum e complicat. Soția este paralizată, iar eu nu pot merge cum trebuie.
Noi avem un drum special ca să ajungem acasă, la Sinaia, cu ea, ca să o putem transporta. Nu am mers că nu am găsit nicio soluție în această perioadă”, a spus Alexandru Arșinel, pentru sursa citată.
El a mai adăugat că deși vremea este frumoasă chiar și acum, din cauza faptului că nu se poate mișca așa cum și-ar dori, nu mai poate să ajungă acolo prea curând.
”Vremea e bună de mers la Sinaia, dar trebuie să ai cu ce să te plimbi. Dacă nu ai obiectele la tine (dacă nu te țin picioarele, n. red.) e mai complicat. Te plimbi, dar te plimbi doar pe terasă. Și asta e bine, dar trebuie să ajungi la terasă”, a adăugat el.
Unde este situată vila lui Alexandru Arșinel
Vila pe care Alexandru Arșinel a costruit-o este într-adevăr situată într-un loc în care se ajunge cu greutate. Aceasta are două niveluri, este făcută din piatră, iar actorul are suficient loc unde să se plimbe. El a adăugat că mergea cel mai des acolo înainte, în contextul în care copiii săi merg destul de rar, scrie fanatik.ro.
”Vila este făcută în anul 1992, cu o echipă de muncitori din Moldova care mi-au făcut-o ca pentru un moldovean, e o casă primitoare din toate punctele de vedere. Băieții merg mai rar, eu mă duceam, mai ales, dar nu am mai mers”, a mai adăugat acesta.
De menționat este faptul că regretul actorului vine după ce în urmă cu două săptămâni, acesta a ajuns de urgență, la Spitalul Universitar din Capitală. Actorul a refuzat internarea, iar acum, deși analizele făcute nu relevă probleme suplimentare, situația lui e dificilă.
Alexandru Arșinel susține că nu știe ce tratament trebuie să ia și nu știe dacă suferă sau nu de o anumită boală.
”Mă simt prost! Nu știu ce tratamente exact iau, ce fac, dar ca stare fizică mă simt prost! Nu sunt doctor, nu realizez dacă mă simt mai bine sau nu, conform consultațiilor. Dar știu că atunci când mă scol, mă clatin trebuie să mă concentrez să nu mă prăbușesc sau ca să pot ajunge la locul pe care mi-l fixez că trebuie să îl cuceresc”, mai declara el pentru sursa citată.
Totul a început la 17 ani când am început facultatea de Psihosociologie. Mi-am dorit întotdeauna să le ofer celor din jur o claritate mai mare a lucrurilor care îi înconjoară, însă odată cu finalizarea studiilor mi-am dat seama că nu mă pot adresa unui număr atât de mare de persoane. Tocmai din acest motiv, am început programul de masterat din cadrul Facultății de Jurnalism, specializarea Managementul Instituțiilor Mass-media, loc unde am învățat cum să mă adresez unui număr mai mare de persoane și totodată cum să mă fac și auzită. Primul meu job a fost în cadrul publicației România Liberă, unde am lucrat în perioada programului de master timp de doi ani de zile. Aici m-am putut dezvolta, am putut scrie articole psihologice și nu numai. A fost ce mi-am dorit până la un momendat. A urmat apoi agenția de presă PS NEWS, iar în final am ajuns la Capital, un loc unde, spre deosebire de celelalte publicații pot fi abordate mai multe subiecte, de la mondene, lifestyle, până la politică și economică, lucru care mi-a lărgit orizonturile. Mă consider o persoană activă și dornică de noutate. Una dintre cele mai mari pasiuni ale mele este Kiteboarding-ul, un sport care antrenează atât psihicul cât și fizicul, un sport care mă ajută să creez să mă inspir și de asemenea, îmi dă vibrația pozitivă de care am nevoie. Pe lângă sporturile acvatice, am o pasiune și pentru domeniul auto, motiv pentru care, cele mai multe vacanțe din copilărie le-am petrecut în atelierul tatălui meu, învățând și ajutându-l cu tot ce avea nevoie. Viața însă, mi-a pregătit alte surprize plăcute.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





