Dezvoltarea unui business vine în multe cazuri ca urmare a unei tranzacții, prin care un jucător preia o parte consistentă din portofoliul unui concurent sau îl cumpără integral.

Nu e ușor de gestionat o tranzacție indiferent de valoarea ei, câteva milioane de euro sau peste 100 de milioane. De multe ori, în spatele succesului unei tranzacții foarte mediatizate stau întotdeauna oameni care rămân necunoscuți publicului larg. Anul trecut, piața din România nu a fost lipsită de fuziuni și achiziții. Cele mai active sectoare din punct de vedere al numărului de tranzacţii derulate în 2015 au fost sectorul financiar şi cel de retail. Un alt sector important, cu tranzacții mult mai mari decât valoarea medie, este zona de imobiliare.

Horia Manda, managing director Axxess Capital
Horia Manda, 53 de ani, are o experienţă de mai bine de 15 ani în private equity. Din poziţia de managing di­rec­tor al Axxess Ca­pital, el coordonează întregul procesul investiţional. Printre tranzacțiile semnate de el se numără vânzarea din 2003 a Băncii Româneşti, a companiilor de servicii financiare Ralfi/Esti­ma Fi­nance, Motoractive şi Do­me­­nia Credit din 2006, a Do­mo din 2007. Nextebank, bancă aflată în portofoliul Axxess Capital, a finalizat achiziția unui pachet majoritar de peste 54,79% din acțiunile Carpatica printr-o tranzacție în doi pași. Primul pas a fost achiziția unui pachet de 20% din acțiunile Carpatica de la grupul de acționari controlat de IIie Carabulea, iar al doilea pas este subcrierea tuturor acțiunilor rămase nesubscrise în cadrul procesului de majorare de capital inițiat în iunie 2015.

 

Fady Chreih, director general Regina Maria
La 34 de ani, Fady Chreih este unul dintre cei mai de succes manageri din România. Acesta a rămas la conducerea operatorului de servicii medicale chiar și după ce fondul de investiţii Mid Europa Partners a preluat afacerea de la fondul de investiţii Advent Internaţional şi de la fondatorul Wargha Enayati. Fady Chreih a avut un rol cheie în această tranzacție, fiind numită, pe bună dreptate, una dintre „cele mai sonore“ din 2015. Deși nu au fost comunicate date oficiale despre valoarea ei, surse din piață au estimat-o la 100 de milioane de euro. Advent, prin firma Eurohealth, a vândut pachetul de 80% din acţiunile pe care le avea  la Regina Maria, în timp ce Wargha Enayati şi-a cedat pachetul de 2,92% din capitalul societăţii, iar Mitra Enayati a vândut 17,12% din participaţii către Mid Europa.

Alex Morar, CEO NEPI
La mai puţin de o lună de la preluarea conducerii executive a fondului de investiţii New Europe Property Investments (NEPI), Alex Morar a gestionat ultima etapă a achiziţiei centrului comercial Iris Shopping Center din cartierul bucureştean Titan, cea mai mare tranzacţie înregistrată anul trecut pe sectorul de retail al pieţei imobiliare din România. NEPI a plătit 86 mil. euro fondului scoţian Aberdeen, cu 61 mil. euro sub preţul plătit de Aberdeen în 2008 dezvoltatorului proiectului, Avrig 35. Centrul comercial Iris Titan sporeşte acum veniturile anuale ale NEPI cu circa 7,9 mil. euro, bani proveniţi din chiriile plătite de retailerii care ocupă 96% din imobil. Prin această tranzacţie, NEPI a devenit cel mai mare proprietar de centre comerciale din Bucureşti, deţinând deja Mega Mall, Promenada Mall şi Vulcan Value Center.

 

Laurenţiu-Cătălin Hanu, director de dezvoltare CTP România
După ce a aşteptat şapte ani revenirea pe creştere a ultimului sector imobiliar intrat în criză, Laurenţiu-Cătălin Hanu, directorul de dezvoltare al CTP, a avut în 2015 cel mai solicitant an de când lucrează pentru investitorul cu capital olandez. Dintr-o companie care la începutul anului trecut nu avea nicio proprietate operaţională, CTP a ajuns în câteva luni cel mai mare proprietar de spaţii de depozitare din ţară. Alături de colegii săi, Hanu a coordonat cumpărarea celui mai important activ deţinut de CTP în România. Compania a achiziţionat parcul logistic Bucharest West de la Portland Trust, într-o tranzacţie estimată la circa 60 mil. euro, cea mai mare consemnată pe acest sector în 2015. Proprietatea este unul dintre cele mai mari parcuri logistice din ţară, cu o suprafaţă de 130.000 mp, la care se adaugă 11 hectare de teren destinat extinderii.

 

Robert Neale, director general Portland Trust
Fondatorul Portland Trust, omul de afaceri britanic Robert Neale, a fost implicat anul trecut în două tranzacţii de vânzare majore, care au lichidat portofoliul de active operaţionale ale companiei sale. Neale a reuşit să vândă centrul de afaceri Floreasca Park la doi ani de la recepţionarea proprietăţii. Nemţii de la GLL Real Estate Partners au plătit circa 100 mil. euro pentru proiectul al cărui principal chiriaş este Oracle. Portland a investit în construcţia Floreasca Park, de la baza pasajului Pipera, circa 70 mil. euro. Aceasta a fost cea mai mare tranzacţie imobiliară înregistrată în 2015. Portland Trust este unul dintre cei mai prolifici dezvoltatori de clădiri de birouri din Ro­mâ­nia, având la activ încă şase centre de afaceri, toate vândute, printre care se nu­mără Floreasca 169A, Opera Center şi Bucharest Business Park.

 

Ioannis Papalekas, CEO Globalworth
Omul de afaceri grec Ioannis Papalekas şi-a îmbogăţit anul trecut portofoliul cu încă o clădire de birouri amplasată în cea mai fierbinte zonă imobiliară din Bucureşti, intersecţia Blvd-ului Barbu Văcărescu cu Şoseaua Pipera. La câteva luni distanţă de la achiziţia primei clădiri din Green Court Bucharest, primul complex de birouri dezvoltat de Skanska în România, compania lui Papalekas a plătit 47 mil. euro pentru al doilea imobil. Concurenţa dintre investitorii interesaţi de această clădire l-a împins pe Papalekas să plătească cu 3 mil. euro în plus pentru acest imobil, deşi suprafaţa închiriabilă a acestuia este mai mică cu 3% faţă de a primului construit. Skanska a obţinut din vânzarea celor două clădiri 10 mil. euro în plus faţă de costul de dezvoltare al acestora, iar acum are în construcţie ultimul imobil din proiect, care, cel mai probabil, va fi cumpărat tot de Globalworth.

 

Cezar Scarlat, partener Abris Capital Partners
Patru luni. Așa de repede a fost pusă la punct tranzacția prin care firma de private equity Abris Capital Partners a intrat în acționariatul gru­pului Pehart, cu afaceri de 114 mil. euro, prezent pe segmentul pro­ducţiei de hârtie tissue și dezvoltat de antreprenorul Ioan Tecar. Cezar Scarlat, partener Abris Capital Partners, a jucat un rol important în acest proces, declarând atunci că investiția în acest grup, unde Ioan Tecar va continua să fie acționar, reprezintă o etapă importantă în consolidarea poziției de „cel mai important fond de investiții din România“. Deși nu au făcut publice cifre despre această tranzacție, analiști din piață au spus că ar fi fost vorba despre 100 mil. euro. Grupul de companii Pehart deține trei fabrici ce produc sub mărcile proprii și sub cele private ale diverșilor retaileri.

 

 

Horia Ciorcilă, preşedinte Banca Transilvania
Horia Ciorcilă a devenit pre­ședintele Consiliului de Adminis­trației al Băncii Transilvania în urmă cu 16 ani și a coordonat, printre altele, una dintre cele mai importante tranzacții din domeniul bancar în 2015. Mai precis, fuziunea dintre Banca Transilvania și Volksbank. El este unul dintre fondatorii Băncii Transilvania, care, în urmă cu aproape 21 de ani, a fost înființată cu 4 milioane de dolari. În prezent, Horia Ciorcilă este unul dintre acționarii băncii, în contextul în care deține 4,135%, iar principalul acționar, BERD, are 15%. Banca Transilvania a semnat în decembrie 2014 un angajament ferm pentru achiziţionarea a 100% din acţiunile Volksbank România, iar în luna aprilie din 2015 a anunţat finalizarea tranzacţiei. Astfel că, banca a plătit pentru achiziţia Volksbank România 711 milioane de euro.

Jean-Baptiste Dernoncourt, general manager al Carrefour România
Mișcarea prin care grupul francez Carrefour a preluat cele 86 de magazine BILLA din România, deţinute de grupul german REWE, a repoziționat piața românească de retail. Anunțată oficial la finele anului trecut, această tranzacție a fost estimată la 100 de milioane de euro, fără a fi însă oficial confirmată. Jean-Baptiste Dernoncourt (34 de ani), general manager al Carrefour România, care s-a implicat activ în tot acest proces, are astăzi un plan bine pus la punct: să mențină compania pe primul loc în topul retailerilor care dezvoltă afaceri pe plan local. Cu cele 86 de magazine BILLA, retailerul francez a ajuns la 275 de unități. Grupul Carrefour, care a intrat în România în anul 2001, este al doilea retailer mondial și numărul unu în Europa, deţinând peste 10.100 de magazine în 34 de țări.

Paula Corban-Pelin, avocat consilier corporate firma de avocatură DLA Piper
Are 40 de ani și a coordonat echipa de avocați care a asistat grupul Origin Enterprises în tranzacţia care a marcat intrarea pe piaţa din România a grupului irlandez prin preluarea Redoxim, din Timișoara, pentru 35 de milioane de euro, și Comfert, din Bacău, pentru 19,4 milioane de euro. Aceste două companii fiind doi dintre cei mai importanţi distribuitori de îngrăşăminte, produse fitosanitare şi semințe din România.Paula Corban-Pelin are o experiență de 14 ani în domneniul fuziunilor și achizițiilor. Cele mai multe tranzacții pe care l-a intermediat au provenit din industria perolieră și electricitate. A coordonat fuziuni și achiziții din industria alimentară, dar și din agribusiness. Corban a ajuns consilier în cadrul DLA Piper în aprilie 2014.

 

Te-ar putea interesa și: