Ce se află în spatele tulburărilor politice neașteptate din Bulgaria?
Situația devine din ce în ce mai tensionată în Bulgaria. La începutul lunii iulie, noi proteste civice au început, iar nemulțumirea cetățenilor este că guvernul de la Sofia nu combate corupția larg răspândită.
„Există o senzație profundă de nedreptate, de reguli care li se aplică doar unora, iar nu tuturor”, a declarat Louisa Slavkova, directoare la Sofia Platform, un ONG care urmărește să promoveze dialogul și educația civică.
Manifestanții cer demisia premierului Boiko Borisov și a procurorului general Ivan Geshev, în urma unei percheziții la sediul președinției. Președintele Rumen Radev critică dur guvernul și modul în care a acționat el împotriva corupției.
Raidul în cauză e văzut de mulți drept o tentativă de a-l reduce la tăcere pe popularul șef al statului, indicând existența unui conflict mocnit între cele două părți.
Luna trecută Borisov îl acuzase pe Radev că a folosit drone pentru a-l spiona.
Președintele Radev, pe de altă parte, a luat atitudine în favoarea protestatarilor, cerându-le să „scoată mafia din guvern”. El a apreciat de asemenea că nemulțumirea populară e profundă și se acumulează de ani.
Borisov a apelat la rețelele sociale pentru a transmite că e deschis la dialog. „Eu am respectat dreptul de a protesta și de a exercita puterea într-un mod responsabil.”
Borisov se află acum la cel de al treilea mandat de premier.
Fost pompier și fostă gardă de corp a ultimului conducător comunist și fost primar al Sofiei, el a urcat în ierarhie până a ajuns să dețină cea mai puternică funcție din țară timp de un deceniu.
În ciuda apelurilor de a demisiona, coaliția de guvernare a declarat că va rămâne la putere până la încheierea mandatului, în primăvara următoare.
Vilă secretă
Între timp, publicul a aflat despre o vilă secretă pe care o are pe litoral fostul lider al partidului minorității turce, Ahmed Dogan (un protejat al lui Borisov) – fapt care a alimentat și mai mult manifestațiile în curs.
Scandalul a ajuns până la Bruxelles, unde președintele grupului liberal ALDE (sic!), Hans van Baalen, a luat poziție pe Twitter în favoarea lui Dogan. Postarea a generat o reacție adversă, Baalen etichetându-i pe protestatari „extremiști”.
Protestele, începute săptămâna trecută la Sofia, s-au răspândit în toată țara. Au ajuns acum în 10 orașe de pe întreg teritoriul Bulgariei.
Slavkova a subliniat că mulți dintre participanți fac parte dintre aceia care nu se bazează pe asistență socială de la stat și nu sunt angajați ai unor instituții de stat.
„Masa critică e formată din cei care au părăsit țara, cei care au plecat la studii în străinătate dar acum s-au întors. Ei sunt mai puțin dependenți de acest guvern, de realitatea politică din această țară și mai puțin temători că și-ar putea pierde slujba. Ei nu-s de fapt dependenți de nimic de aici.”
Studenți, tineri și antreprenori independenți s-au unit cu miile în ultimele zile, scandând lozinci antiguvernamentale în fața sediului guvernului din capitala Bulgariei.
„Sunt proteste extrem de tinerești. Vezi oameni care se apropie de 30 de ani, între 20 și 40. Protestele acestea reprezintă în opinia mea o furtună perfectă, întrucât vin după o lungă perioadă de carantină, oamenii vor să iasă și în străinătate nu pot călători”, a declarat Slavkova pentru EUobserver.
Protestele sunt exploatate
Andrei Kovatchev, europarlamentar din partidul lui Borisov, GERB, a declarat pentru EUobserver că președintele bulgar exploatează protestele.
„Motivația președintelui e clară. Dacă actualul guvern va demisiona, lui îi va reveni să formeze un cabinet interimar. Există temeri că acest potențial guvern interimar va fi unul cu orientare pro-Kremlin.”
EUobserver l-a contactat și pe purtătorul oficial de cuvânt al lui Borisov, dar nu a primit răspuns până la momentul publicării articolului.
Într-o încercare de a liniști protestele, Borisov și-a data afară joi trei miniștri.
Manifestanții au salutat vestea, dar nu după mult timp aproape 20.000 de oameni erau înapoi în stradă – cerând în continuare demisia lui Borisov.
Bulgaria e una dintre cele mai sărace țări din UE și, conform Indicelui Percepției Corupției, unul dintre cele mai corupte state membre, notează EU Observer.
La un recent sondaj Gallup 77% din bulgari au afirmat că consideră corupția larg răspândită la nivelul guvernului și instituțiilor statului.
Totul a început la 17 ani când am început facultatea de Psihosociologie. Mi-am dorit întotdeauna să le ofer celor din jur o claritate mai mare a lucrurilor care îi înconjoară, însă odată cu finalizarea studiilor mi-am dat seama că nu mă pot adresa unui număr atât de mare de persoane. Tocmai din acest motiv, am început programul de masterat din cadrul Facultății de Jurnalism, specializarea Managementul Instituțiilor Mass-media, loc unde am învățat cum să mă adresez unui număr mai mare de persoane și totodată cum să mă fac și auzită. Primul meu job a fost în cadrul publicației România Liberă, unde am lucrat în perioada programului de master timp de doi ani de zile. Aici m-am putut dezvolta, am putut scrie articole psihologice și nu numai. A fost ce mi-am dorit până la un momendat. A urmat apoi agenția de presă PS NEWS, iar în final am ajuns la Capital, un loc unde, spre deosebire de celelalte publicații pot fi abordate mai multe subiecte, de la mondene, lifestyle, până la politică și economică, lucru care mi-a lărgit orizonturile. Mă consider o persoană activă și dornică de noutate. Una dintre cele mai mari pasiuni ale mele este Kiteboarding-ul, un sport care antrenează atât psihicul cât și fizicul, un sport care mă ajută să creez să mă inspir și de asemenea, îmi dă vibrația pozitivă de care am nevoie. Pe lângă sporturile acvatice, am o pasiune și pentru domeniul auto, motiv pentru care, cele mai multe vacanțe din copilărie le-am petrecut în atelierul tatălui meu, învățând și ajutându-l cu tot ce avea nevoie. Viața însă, mi-a pregătit alte surprize plăcute.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





