Directorul interimar al Energocom, salariu aproape de 48.000 de lei lunar

Eugeniu Buzatu, directorul general interimar al Energocom, a declarat recent că remunerația sa lunară depășește 47.000 de lei moldovenești și se apropie de 48.000 de lei moldovenești, echivalentul a aproximativ  12.480 lei românești Afirmațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Rezoomat” de la Realitatea.

Eugeniu Buzatu a declarat că Energocom se conduce după hotărârea de Guvern 743, care reglementează salariile în întreprinderile de stat și societățile comerciale cu capital majoritar de stat, precizând că salariile sunt stabilite în funcție de funcțiile ocupate și că documentul prevede și salariul directorului. El a menționat că, în cazul său, remunerația se ridică la aproximativ 47 de mii de lei, apropiindu-se de 48 de mii de lei.

„Energocom se guvernează de hotărârea de Guvern 743, care reglementează salariile pentru întreprinderile de stat și societățile comerciale cu capital majoritar de stat. Acolo sunt indicate salariile în corespundere cu funcțiile ocupate și acolo este indicat și salariul directorului. La mine pare-mi-se-mi 47 de mii de lei și ceva. Până în 48 de mii de lei”, a declarat Buzatu.

Republica Moldova
SURSA FOTO: Unsplash – Republica Moldova, din nou dependentă de importurile de energie din România

Energocom își menține rolul strategic în sectorul energetic al Republicii Moldova

Compania de stat Energocom, principalul furnizor de energie al Republicii Moldova, continuă să joace un rol crucial în asigurarea securității energetice a țării. În 2026, activitatea societății este marcată de câteva evoluții importante care reflectă atât stabilitatea, cât și planurile de dezvoltare ale sectorului energetic.

Guvernul a decis prelungirea mandatului Energocom ca furnizor strategic de energie electrică până la sfârșitul anului 2026, pentru a asigura continuitatea livrărilor și pentru a menține echilibrul pe piața internă.

Pentru perioada gazieră 2025–2026, compania a achiziționat deja aproximativ 782 milioane m³ de gaze naturale, suficient pentru a acoperi integral necesarul național. Prețul mediu estimat pentru aceste achiziții se situează în jurul valorii de 38,5 EUR/MWh.

În ceea ce privește tarifele, directorul general interimar Eugeniu Buzatu a anunțat că există premise pentru reducerea prețului gazelor naturale pentru consumatorii finali, urmând ca un nou tarif să fie stabilit la sfârșitul lunii ianuarie 2026 și să rămână valabil pe tot parcursul anului.

Pe partea de energie electrică, Energocom continuă să combine sursele interne și achizițiile externe. În decembrie 2025, peste 65% din energia consumată a fost importată, inclusiv prin contracte cu furnizori din România și Ucraina, în timp ce restul provine din termocentrale și surse regenerabile locale.