Evenimente Abonamente Comunicate
CITEŞTE ŞI

Discover

Ce să nu ratezi când ajungi în Valencia (III)

Autor: | | 0 Comentarii | 1716 Vizualizari

Descoperiți inima Africii! Natura fără limite! Sărbătorim nașterea unui pui de gorilă. Nu, n-ați greșit articolul, suntem în continuare în Valencia, ba chiar am ajuns la partea a treia.

După cum vă promiteam în precedentul episod, ne vom ocupa de un parc special, Bioparc pe numele său. Consideraţi-vă avertizaţi, pierderea ar fi numai a voastră dacă aţi rata o vizită în deosebita gradină zoologică de nouă generaţie. Și oare ce ar însemna acest concept? În primul rând, cel mai important aspect este că vizitatorii sunt “scufundaţi” in mijlocul animalelor, animale ce trăiesc intr-un mediu cât mai fidel celui natural.

Motivul pentru care am folosit conceptul de scufundare este acela că Bioparc vă propune un mediu fără bariere între voi şi animale. Sigur, ţinând cont de faptul că este o grădină zoologică, fie ea şi de nouă generaţie, barierele există in continuare, însă au încercat ascunderea acestora sau integrarea în mediu. Astfel, vă veţi putea plimba literalmente printre animale, veţi asista la toate activităţile acestora, într-un mediu pe cât posibil apropiat de cel original. Discutând cu unul dintre cei ce fac parte din echipa de întreţinere a acestui parc, ne-a fost subliniată importanţa pe care o acordă tuturor acelor detalii care contribuie la impresia de unitate a întreg ecosistemului, în felul acesta ajutând şi animalele să se integreze în acest tot.

Având in vedere că parcul poate fi destul de aglomerat, vă recomandăm să vă începeţi vizita în jurul orei 10 dimineaţa, aceasta fiind ora deschiderii. Cât despre ora închiderii, ea variază în funcţie de anotimp (de la ora 18.00 până la ora 20.00). Totuşi, avantajul de a veni seara este că puteţi vedea cum sunt hrănite animalele. Preţul unui bilet este de 23,80 euro (18 euro pentru copii între 4 si 12 ani, gratuit pentru copii sub 4 ani).

Acum haideţi să vedem cum s-ar desfăşura o plimbare în Bioparc. În momentul în care aţi intrat în parc, o suprafaţă de aproximativ 100,000 m2 se va desfăşura in faţa voastră. Traversaţi cu încredere podul peste albia râului şi veţi lăsa în urmă oraşul, pătrunzând într-o lume deosebită. Parcul este împărţit în trei secţiuni majore, respectiv Savana africană, Africa ecuatorială şi Madagascar. Încă de la început veţi fi aproape de animale. Da, foarte aproape. Evident, fiecare are o reprezentare diferită asupra conceptului de apropiere, însă cu siguranţă senzaţia este amplificată de lipsa obişnuitelor garduri, cuşti şamd.Totul este foarte bine gândit astfel încât sa vă dea senzaţia mult pomenită de scufundare, de a simţi că faceţi parte din peisaj, evitând acel sentiment de spectator atât de des întâlnit la o grădină zoologică obişnuită.

Continuaţi-vă plimbarea şi veţi trece pe lângă rinoceri, zebre, struţi, toate aceste animale alergând într-o zonă comună, printre copaci şi stânci. Totuşi, lipsa cuştilor este compensată  printr-o inteligentă folosire a elementelor naturale, eficient integrate în peisajul general. Până acum nu s-au înregistrat cazuri de animale prea curioase să cunoască vizitatorii, dar cine poate şti cu adevărat ce se va întâmpla...Nici măcar lemurienii, printre care vă sfătuim să faceţi o plimbare (atenţie, zona lor este oarecum retrasă), nu vă vor acorda o atenţie exagerată, poate doar cu excepţia unor priviri curioase. Se pare că au o experienţă bogată cu oamenii ce-i vizitează astfel că vor aborda din proprie iniţiativă poziţii care să îi avantajeze la fotografiat.

Trecând în continuare pe lângă berze africane, căprioare si antilope, ne apropiem de zona elefanţilor africani. Iar când spunem zonă, ne referim la propriul spaţiu, ce cuprinde stânci, un lac, ba chiar şi o mini cascadă. Nu au probleme nici ei în a poza în timp ce se spală, însă veţi observa poate, asa cum e şi normal de altfel, că zonele cu animale potenţial periculoase sunt delimitate mai clar, eventual cu un spaţiu generos păstrat. Acest aspect contribuie şi la a înţelege că avem de-a face cu animale lăsate libere, dar care trebuie respectate. De altfel, acesta este cuvântul de bază ce ar putea fi definiţia Bioparcului, respectul pentru animale. Chiar dacă ideea de grădină zoologică implică animale în captivitate, cei de aici au făcut eforturi pentru a le asigura animalelor un mediu apropiat de cel de acasă.

Un uriaş trunchi de copac prin care trecem ne duce în zona maimuţelor. Da, au şi ele o zonă generoasă pusă la dispoziţie, numai bună pentru relaxare. Iar dacă le convingeţi să vă ofere un zâmbet, cu atât mai bine. Continuându-ne plimbarea, putem observa o multitudine de păsări, iar ulterior câteva girafe. Ar fi o idee să mai înaintaţi un pic, aleea se va înălţa, iar dacă veţi avea noroc, veţi fi aproape la nivelul girafelor. Mai faceţi câteva poze leilor, dar şi broaştelor ţestoase, iar apoi încercaţi să asistaţi la un spectacol ale cărui staruri sunt chiar animalele – de obicei are loc la ora 13.00, în zona specială.

Pagina 1 din 2
Capital - Comenteaza
Capital - Twitter
Printeaza

Alte articole

SPUNE-TI PAREREA Capital - Comenteaza Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>
Postarea comentariilor se poate face in doua moduri:
  • Prin formularul de la finalul articolelor.
  • Prin intermediul contului de Facebook: în acest caz postarea comentariilor se face instant. Daca nu aveti deja cont de Facebook il puteti crea de aici https://ro-ro.facebook.com/
Echipa CAPITAL.

EVZ

Doctorul Zilei

Animal Zoo

EVZ Monden

DCNews

Stirile Kanal D

AutoBild

Economica.net

Agrointeligenta

StiriDiaspora.ro

Capital - Articole similare

SPUNE-TI PAREREA Capital - Comenteaza Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>
Postarea comentariilor se poate face in doua moduri:
  • Prin formularul de la finalul articolelor.
  • Prin intermediul contului de Facebook: în acest caz postarea comentariilor se face instant. Daca nu aveti deja cont de Facebook il puteti crea de aici https://ro-ro.facebook.com/
Echipa CAPITAL.

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul Capital.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.