Șeful MI6, cunoscut și sub numele de C, s-a arătat, totodată, nedumerit de schimbările de atitudine din acel weekend de la Kremlin.

„Dacă ne uităm la comportamentul lui Putin în acea zi, Prigojin era trădător la micul dejun, a fost iertat până la cină și apoi, după câteva zile, a fost invitat la ceai. Deci, există unele lucruri pe care chiar șeful MI6 le consideră dificil de interpretat”, a declarat el într-un discurs susținut la Praga, potrivit CNN.

Serviciile de informații occidentale au evitat să își dea cu părerea despre revolta eșuată a lui Evgheni Prigojin, pentru a nu oferi Rusiei ocazia să susțină că rebeliunea a fost aranjată și provocată de spioni occidentali.

Șeful MI6, șocat de slăbiciunea lui Vladimir Putin

Cu toate acestea, Richard Moore a spus cât de șocantă a fost slăbiciunea arătată de Vladimir Putin în acel sfârșit de săptămână.

„Nici măcar nu a ripostat împotriva lui Prigojin. A încheiat un acord pentru a-și salva pielea, folosindu-se de bunele oficii ale liderului din Belarus”, a spus el, făcând referire la intervenția președintelui Belarusului, Aleksandr Lukașenko, care a încheiat acordul.

„Nici măcar eu nu pot vedea ce e în capul lui Putin. Trebuie să-și fi dat seama că ceva e foarte putred în statul Danemarca – ca să-l citez pe Hamlet – și a trebuit să încheie această înțelegere”, a adăugat șeful MI6.

Acesta a mai spus că este greu să facă „judecăți ferme” cu privire la soarta grupului Wagner, ca grupare de mercenari, însă a precizat că „nu par să fie angajați în Ucraina” și că „se pare că există elemente ale acestora în Belarus”.

Totodată, Richard Moore i-a încurajat pe rușii dezamăgiți de războiul declanșat de Rusia în Ucraina să lucreze pentru spionajul britanic. Acesta a menționat că MI6 a recrutat deja numeroși cetățeni ruși îngroziți de invazia rusească în țara vecină și că ușa serviciului de spionaj britanic le este deschisă tuturor rușilor care doresc că contribuie la încheierea războiului.

Ce s-a întâmplat cu Evgheni Prigojin?

Șeful Wagner, Evgheni Prigojin, cel care care a condus revolta împotriva conducerii de la Kremlin „a luat ceaiul cu Putin” în ultimele zile. Toată lumea se întreabă unde se află în prezent Evgheni Prigojin și dacă acesta mai este în viață.

Amintim că fondatorul grupului militar privat Wagner a condus luna trecută o revoltă de scurtă durată, trimițându-și trupele în marș spre Moscova, iar ulterior s-a crezut că a fost exilat în Belarus.

Întrebat dacă Evgheni Prigojin mai este în viață, șeful MI6, Sir Richard Moore, a declarat: „Din câte putem spune, Prigojin se află în libertate”.

El a adăugat că șeful Wagner a luat ceaiul cu Vladimir Putin în ultimele zile , o evoluție interesantă, având în vedere că președintele rus l-a descris anterior pe Prigojin drept un „trădător”.

„Aceste lucruri sunt misterioase chiar și pentru mine. A fost un trădător la micul dejun, iertat la cină și câteva zile mai târziu invitat la ceai”, a spus șeful MI6.