Sucursala din România a Bank of Cyprus are o expunere pe sectorul imobiliar şi hotelier de peste 65% din portofoliul total de credite, conform ultimului raport financiar al băncii. Volumul total de credite acordate de banca cipriotă pe teritoriul României este de circa 574 mil. euro, din care peste 225 mil. euro sunt direcţionaţi către proiecte imobiliare, 42,5 mil. euro către construcţii şi 109 mil. euro către sectorul hotelier. Doar băncile greceşti mai au expuneri imobiliare atât de extinse, însă Bank of Cyprus are cea mai mare pondere, fiind concentrată încă de la intratea pe piaţa românească spre creditarea proiectelor imobiliare.

Cumpărătorul care va prelua sucursala din România a Bank of Cyprus va trebuie să se confrunte şi cu portofoliul de active imobiliare toxice preluate de bancă în contul datoriilor, după falimentul dezvoltatorilor imobiliari pe care i-a creditat.

Greaua moştenire

Intrarea în incapacitate de plată a proprietarilor Liberty Center, irlandezii de la Mivan şi familia Awdi, a lăsat o gaură de 21 mil. euro în balanţa contabilă a Bank of Cyprus. Mallul din Rahova a fost executat silit şi preluat pentru 60 mil. euro de consorţiul bancar care l-a finanţat: Eurobank EFG Luxembourg, Alpha Bank şi Bank of Cyprus, care au de recuperat în total 61 mil. euro.

Banca cipriotă a fost actorul celei mai mari tranzacţii cu locuinţe din România, de la începutul crizei şi până acum, când a preluat un portofoliu de 129 de apartamente din cadrul ansamblului rezidenţial My Dream din Pipera, a cărui dezvoltator a fost declarat insolvent. Bank of Cyprus a plătit la licitaţie 16,74 mil. euro pentru preluarea proiectului din care are de recuperat circa 14 mil. euro. În 2009, aceeaşi bancă a asigurat un împrumut de 1,6 mil. euro fondului de investiţii norvegian Romania Invest pentru achiziţia a 25 de apartamente în proiectul My Dream. Norvegienii ar fi urmat să vândă la rândul lor aceste apartamente şi să achite creditul. În schimb şi-au extins achiziţiile şi în alte proiecte care s-au dovedit păguboase: Blue Tower, în faliment, Planorama şi Vitan Platinum Towers, în insolvenţă. Acum norvegienii stau cu peste 400 de apartamente blocate în aceste proiecte.

Viitorul proprietar al băncii are de recuperat 14 mil. euro şi de la fostul primar George Pădure. Omul de afaceri a folosit creditul de la Bank of Cyprus pentru achiziţia unui teren de 3,3 hectare în Colentina. Pe acest lot intenţiona să dezvolte, alături de un grup de investitori belgieni, un ansamblu rezidenţial cu circa 1.500 de locuinţe. Proiectul a fost oprit ca urmare a intrării în insolvenţă a companiei dezvoltatoare.

Bank of Cyprus a ajuns să deţină şi 94% din compania de turism ONT Carpaţi, pe care a decis să o lichideze prin procedura falimentului în noiembrie anul trecut, cu scopul de a vinde activele firmei în vederea recuperării unei părţi din finanţările acordate, în valoare de 5 mil. euro. ONT Carpaţi deţine 30% din hotelul de cinci stele JW Marriott din Bucureşti, precum şi o creanţă istorică de 25 mil. dolari. Firma mai deţine integral şi hotelul New Montana din Sinaia.

Compania Nova Imobiliare, dezvoltatorul complexului comercial Colosseum din zona Chitila a Capitalei, a luat în urmă cu doi ani un credit de la Bank of Cyprus garantat până la suma maximă de 26,3 mil. euro. Banii au fost utilizaţi pentru finalizarea primei etape a proiectului-gigant, formată dintr-un hipermarket Carrefour şi primul magazin de bricolaj Leroy Merlin din România. Finanţarea trebuia să continue cu etapa a doua a proiectului, ce trebuia să cuprindă un mall cu o suprafaţă de 137.000 mp, însă lucrările nu au mai ajuns la final, deşi trebuiau terminate în 2012.

Cine va prealua problemele

Sucursala din România a băncii cipriote şi-a suspendat operaţiunile până la sfârşitul acestei săptămâni în vederea găsirii unui cumpărător interesat să-şi asume plata depozitelor şi preluarea portofoliul de credite.

Singura instituţie bancară ce s-a oferit să o cumpere a fost Banca Transilvania, care ar fi depus o ofertă neangajantă pentru preluarea operaţiunilor sucursalei cipriote, conform unor surse apropiate discuţiilor.

Întrucât preţul cerut de ciprioţi a fost descurajant pentru Banca Transilvania, discuţiile ar fi intrat în impas pentru moment, au spus sursele, care au adăugat că în prezent şi o altă bancă a intrat pe firul negocierilor cu Bank of Cyprus.

Pe de altă parte, nu se ştie dacă negocierea dintre BT şi Bank of Cyprus nu a vizat cumva şi participaţia de 10% în cadrul BT a ciprioţilor, pachet care va face obiectul unei vânzări forţate.