Ce ne învaţă Venezuela? Prezența militarilor în politică are costuri ridicate

Până în prezent, pare să existe mai degrabă fanfaronadă decât fundament în aceste discursuri. Chiar şi aşa, este clar că de la dictatura din 1964-1985, militarii brazilieni nu au fost niciodată atât de aproape de a trece linia care separă rolul lor constituțional de angajamentul deschis în disputa politică, arată Folha Online.

Istoria nu se repetă niciodată identic; iar experiențele altor țări obişnuiesc să circule prost. Cu unele excepţii, avem multe de învățat din articolul politologului american Harold Trinkunas „Forțele Armate Bolivariene din Venezuela: frică și interes față de schimbările politice”, publicat recent de Woodrow Wilson Center de la Washington.

Politizarea instituțiilor militare

Studiul analizează politizarea instituțiilor militare sub Hugo Chávez și Nicolás Maduro și subordonarea lor față de guvernele populiste ale cuplului.

Pe de o parte, acest lucru a presupus îndoctrinarea ideologică în academiile militare, în sistemele de promovare și repartizare a misiunilor care au favorizat ofițerii loiali chavismului; în restructurarea Forțelor prin includerea formală a Miliției Bolivariene direct subordonată președintelui; și în consolidarea unui vast sistem de contraspionaj militar care îi supraveghează pe cei suspectați de neloialitate față de regim. Pe de altă parte, au venit recompensele.

Mai ales sub Maduro, militarii au ocupat centrul puterii. Ei conduc ministere, guvernează state și controlează sectoare economice strategice, cum ar fi o parte din industria petrolieră, extracția aurului și distribuția alimentelor. De asemenea, ei gestionează comerțul cu arme de milioane de dolari cu Rusia și China. Și nu este tocmai un secret la Caracas faptul că ofiţeri de rang înalt participăl la traficul internațional de droguri și la contrabanda cu mărfuri.

Complice la dezastrul național

Maduro, el spune adevărul atunci când declară că armata politizată a țării este a lui. Iar aceasta din urmă, complice la dezastrul național pe care l-a promovat populismul chavista, împărtășește cu autocratul responsabilitatea pentru distrugerea unei democrații care a fost cândva îndeajuns de puternică pentru a învinge gherilele revoluționare și pentru a rămâne în afara valului de autoritarism care a sufocat regiunea în anii 1960-1970.

Mai presus de orice, puștile sunt astăzi principalul obstacol pentru ca Venezuela să revină prin mijloace pașnice la normalitatea democratică. Oricât de atrăgătoare le-ar părea brazilienilor dezamăgiți de sistem, prezența militarilor în politică are costuri ridicate, iar revenirea la situaţia anterioară este dificilă.