Anunţul coincide ca perioadă cu o luare de poziţie a Consiliului Investitorilor Străini, care cere imperativ guvernanţilor o scădere urgentă a CAS şi a TVA.
Dacă mai punem în ecuaţie şi faptul că suntem aproximativ 4 milioane de salariaţi la vreo 6 milioane de pensionari şi alţi asistaţi social, șansa să o ducem mai bine în viitorul apropiat este chiar răspunsul la întrebarea populară „ce-i mai mică şi mai mică decât p… de furnică?“ Nu este cazul să disperăm, dar nici să stăm cu mâinile în sân. Câteva direcţii clare se întrevăd deja.
În primul rând, trebuie controlată corupţia, care s-a înfiltrat deja – a devenit vizibil în lumina ultimelor evenimente – până la Curtea Supremă de Justiţie.
Reacţia judecătorilor de a încerca înlăturarea sau măcar intimidarea şefului DNA, Daniel Morar, este de-a dreptul jalnică pentru nişte oameni care ar trebui să ţină cu dinţii de spiritul dreptăţii şi adevărului.
Adăugaţi aici şi recentele descinderi ale procurorilor nemţi peste ţiganii din Timişoara sau supravegherea FBI pe ancheta în cazul „Chauncey Hardy“ şi veţi avea un motiv să speraţi că există şanse să se facă justiție într-o Românie europeană. Pentru că nimic nu se poate construi din punct de vedere economic într-o ţară în care aplicarea legii se află sub controlul clanurilor mafiote.
Ce ne aşteaptă însă în 2012? După toate aparenţele, o perspectivă a slăbirii monedei naţionale până la o valoare de 4,5 lei/euro, conform unei estimări venite din piaţă. Şi de ce nu ar fi credibilă această valoare, în condiţiile în care un leu mai slab faţă de euro ar favoriza atât exportatorii (care au fost anul acesta motorul creşterii), cât guvernanţii ce au reale probleme în a restructura aparatul de stat şi a scădea costurile acestuia. Apoi, încercări de tot felul de a păcăli calculele şi raportările aşa încât să putem cheltui cât mai mulţi bani fără să ne punem rău cu FMI, care va fi cu ochii în patru pe deficitul nostru bugetar.(Credeţi-mă, există întotdeauna formule „tehnice“ de a raporta nişte cifre în aşa fel încât să dea bine).
Pe scurt, pomeni electorale a căror finanţare va fi dusă pe culmile creativităţii. În al treilea rând, cash-ul va fi în continuare rege, pentru că sistemul bancar românesc este direct dependent de cel european, deja supus la grele încercări de situaţia Greciei şi de consecinţele cu efect de domino a unui eventual default al ţării care a dat Europei democraţia, Olimpiada şi raportările financiare măsluite.
Ca alte posibile măsuri pozitive, cred că ar trebui luate în calcul privatizările ultimelor „găuri negre“ din economia de stat, printre care CFR Marfă şi Oltchimul eternului Roibu-Împărat, trişorul care a sfidat logica şi a împărţit cărţile de joc în orice regim politic. Apoi, reducerea CAS, măsură importantă care ar putea încuraja munca, fireşte coroborată cu reducerea numărului de asistaţi social. În cele din urmă, reducerea aparatului de stat, începută şi lăsată neterminată până acum de primul-ministru Boc. E greu? Poate că da, dar sunt sigur că altă cale nu există.