"Cred că (destinaţia dată recompensei financiare) depinde în mare măsură de ţara de origine a laureaţilor, de finanţele lor personale, de veniturile lor din acel moment şi de ceea ce fac în viaţa de zi cu zi", a apreciat directorul general al Fundaţiei Nobel, Lars Heikensten.
Francezul Serge Haroche, care a primit Nobelul pentru fizică în 2012, a declarat că nu a avut timp să se gândească la bani. Totuşi, el a mărturisit că are în vedere, ca mulţi alţii, să investească în domeniul imobiliar.
Austriaca Elfriede Jelinek (premiul Nobel pentru literatură în 2004) a afirmat că acesta îi va garanta independenţa financiară.
Alţii îşi dau frâu liber pasiunilor: Sir Paul Nurse (medicină, 2001) nu a ratat ocazia să-şi facă un face-lift la motocicletă, iar Richard Roberts (tot medicină, dar în 1993) şi-a instalat în faţa casei un teren de croquet.
Laureaţii premiului pentru literatură sunt mai discreţi în ce priveşte utilizarea pe care o dau semnificativei averi. "Chiar dacă scriitorii care câştigă premiul Nobel sunt destul de cunoscuţi, mulţi dintre ei nu câştigă prea mult din cărţi", a explicat Anna Gunder, cercetătoare la universitatea din Uppsala. Iar dacă banii primiţi le permit să scape de grija zilei de mâine şi le oferă libertatea de a trăi din scris, acest lucru are şi efecte negative. "Se schimbă multe şi în ce priveşte carierele lor. În anul următor, mulţi scriu mai puţin, dar de regulă reîncep după un an sau doi", a menţionat cercetătoarea.
Laureaţii premiilor Nobel pentru Pace au de regulă opţiuni mai limitate. Personalităţi politice, organizaţii sau militanţi cunoscuţi, aceştia se află sub lumina reflectoarelor şi trebuie să explice ce fac cu banii. Mulţi dintre ei, ca preşedintele SUA Barack Obama în 2009 şi Uniunea Europeană în 2012, au donat banii unor organizaţii de caritate. Alţii susţin cu ei propriile proiecte, cum a făcut laureatul premiului din 2008, fostul preşedinte finlandez Martti Ahtisaari, care a anunţat că va finanţa grupul de soluţionare a conflictelor pe care l-a înfiinţat.
Un caz aparte a fost cel al preşedintelui american Woodrow Wilson (1920), care a vrut să-şi asigure viitorul pentru când îşi va termina şi al doilea mandat la Casa Albă şi a depus banii la o bancă suedeză.
Americanul Philip Sharp (medicină, 1993), care şi-a cumpărat un conac vechi, a admis că "banii sunt una din părţile bune" ale premiului. Totuşi, subliniază acesta, "cel mai mult contează recunoaşterea".
Sursa: Agerpres
