Cazul Bodnariu – Examenele ratate ale unor națiuni

Alexandru Rada, Partener Rada & Asociatii SCA

Cazul Bodnariu demonstrează că, în afară de fotbal și politică, românii se pricep în egală măsură și la parenting. Aceia dintre noi care NU sunt părinți, mai ales aceia, ne explică pe larg de câteva zile încoace cum trebuie crescut un copil, blamând familia Bodnariu pentru relele tratamente aplicate celor cinci fii ai lor. Rele tratamente doar presupuse în condițiile în care statul norvegian nu a dat relații cu privire la motivele pentru care cei cinci micuți au fost rupți de familia lor, în timp ce soții Bodnariu admit doar că uneori au aplicat corecții fizice de mică intensitate (câte o palmă peste fund), declarându-se totodată șocați de faptul că li s-au luat copiii fără să fi fost chestionați de autorități în legătură cu modul în care îi educă, fără vreun avertisment și fără să fi fost derulată vreo anchetă socială prealabilă.

Adevărata problemă nu o reprezintă însă abordarea excesivă a Norvegiei atunci când vine vorba despre protecția copilului și nici măcar faptul că unii funcționari ai acestei țări europene s-au declarat convinși că nu este deloc important ca un copil să fie crescut de proprii săi părinți. Ceea ce ar trebui să ne preocupe în mod special este faptul că mulți dintre noi îi blamează pe soții Bodnariu, deși până la acest moment autoritățile norvegiene nu au făcut publice niciun fel de date oficiale ale anchetei. Parcă îi și aud rostind naiv, cu complexul de inferioritate al provincialului est-european: "vorbim totuși despre statul norvegian, ce, credeți că nu știu ce fac?" Este hilar cum, din reflexul de a glorifica orice absurditate, atâta vreme cât aceasta este una de proveniență occidentală, acordăm credit necondiționat unei țări care a dus alienarea umană până în punctul în care organizează parade gay pentru copii.

Drama familiei Bodnariu ascunde însă și o dramă colectivă a poporului român – lipsa de solidaritate, dezbinarea noastră ancestrală. Sunt greu de înțeles motivele pentru care, în lipsa unei poziții oficiale a statului norvegian, mulți dintre noi se grăbesc să arate încriminator cu degetul către cei doi părinți, convinși fiind că sancțiunile absurde dispuse de autoritățile norvegiene ar fi justificate. Este îngrijorător faptul că mulți români sunt deja convinși că într-o dispută dintre Norvegia și o familie mixtă romano-norvegiană de penticostali, Norvegia merită un cec în alb, în ciuda păcatelor ei evidente, iar familia de "pocăiți" neapărat prezumția de vinovăție. Solidaritate? Nici gând, doar sunt români de-ai noștri…

De parcă absurdul nu ar fi complet, autoritățile române se grăbesc să se degreveze de orice responsabilitate, în cel mai pur stil funcționăresc. De exemplu, MAE expediază cazul printr-un simplu paragraf, explicându-ne sec că sistemul de protecție a copilului din Norvegia "este complet descentralizat, nefiind admise imixtiuni din partea autorităților guvernamentale centrale în activitatea serviciilor locale. În egală măsură, instituțiile locale sunt refractare față de intervențiile externe, exercitate pe canale diplomatice și consulare".

Hai să ne imaginăm că Marius Bodnariu nu ar fi fost cetățean român, ci american. Crede cineva că SUA ar fi permis ca niște funcționari norvegieni să se joace după bunul plac cu soarta unui cetățean american? Își imaginează cineva ca americanii s-ar fi împăcat așa ușor cu afirmația că "instituțiile locale sunt refractare față de intervențiile externe, exercitate pe canale diplomatice și consulare"? Poate că și acest amănunt explică într-o anumită măsură de ce americanii conduc lumea, în timp ce noi suntem, cel puțin deocamdată, o nație de mâna a doua.

Cât despre examenul ratat al națiunii norvegiene, merită amintit că teoriile și modelele psiho-educaționale ale Norvegiei, invocate în cazul Bodnariu, au fost serios decredibilizate în ziua în care Anders Breivik a omorât cu sânge rece 77 de tineri, pentru simplul motiv că Breivik, individ educat în spiritul norvegian al lipsei totale de compasiune și empatie față de semeni, a decis unilateral că respectivii tineri nu aveau nici o rațiune de a mai trăi.

Alexandru Rada, Partener Rada & Asociatii SCA