Acest anunț ”nu pare liniștitor pentru angajații operatorului feroviar de marfă și te lasă să-ți imaginezi că, oricum, o decizie în sensul ăsta tot va fi luată, după finalizarea procesului de privatizare. Că vor fi dați afară 2.500 de angajați sau nu, asta va fi decizia acționarului majoritar”, spun surse din industria feroviară.
Potrivit MT, restructurările de personal la cele trei companii – CFR SA, CFR Călători şi CFR Marfă -, se vor face prin disponibilizări voluntare, iar angajaţii acestor companii vor beneficia de prevederile OUG nr.  36/2013, privind aplicarea în perioada 2013-2018 a unor măsuri de protecţie socială acordată persoanelor disponibilizate prin concedieri colective efectuate în baza planurilor de disponibilizare.
Altfel, cel care îl înlocuiește pe Relu Fenechiu la conducerea Ministerului Transporturilor va avea de finalizat mai multe proiecte, printre care și privatizarea CFR Marfă, unde a fost desemnat câștigător Grup Feroviar Român, deținut de omul de afaceri Gruia Stoica.
Deși au trecut mai bine de trei săptămâni de la încheierea licitației, totuși Guvernul nu a adoptat încă hotărârea referitoare la privatizarea CFR Marfă. Numai așa se  poate semna contractul.