Băncile nu mai vor să reevalueze periodic imobi­lele aduse ca garanţii pentru credite, ci doar la acordarea împru­muturilor sau la executarea proprietăţilor în cazul rău-platnicilor.

Momentan, evaluarea ga­ran­ţiilor imobiliare se face teoretic atât la acordarea creditului şi la o eventuală executare sau vânzare a imobilului, cât şi anual, conform legislaţiei în vigoare. Prăbuşirea pieţei imobiliare a făcut ca multe din imobilele ipotecate în favoarea băncilor să îşi diminueze serios valoarea faţă de cea luată în calcul la acordarea împrumuturilor. Reflectarea noii valori diminuate în fiecare an  dă peste cap bilanţul băncilor care au acceptat astfel de garanţii supraevaluate. Creditele respective trebuie trecute într-o categorie superioară de risc, iar băncile trebuie să blocheze sume suplimentare pentru provizioane. Reevaluarea periodică ajunge să reflecte o situaţie nu tocmai roz a bilanţurilor, iar bancherii doresc să evite o astfel de „oglindă”.

Specialişti ai Băncii Naţionale analizează acum varianta evaluării acestor garanţii doar la acordarea creditului şi la executare, eliminând evaluările periodice făcute la faţa locului. Propunerea a venit din partea Asociaţiei Române a Băncilor (ARB) în contextul unor oscilaţii foarte mari ale preţurilor imobiliare. „Aceasta este o contrapropunere la ce există momentan pe piaţă, când evaluarea se face anual. Comisia de specialitate a înaintat o propunere către BNR şi aşteptăm un răspuns”, declară Radu Graţian Ghe­ţea, preşedinte al CEC Bank şi al ARB.

„Ar fi mai simplu pentru bănci ca evaluarea să se facă doar la acordarea creditului sau în condiţii de restructurare ori vânzare. Nu are relevanţă de când se va aplica măsura, noi dorim să se schimbe sistemul şi atât. În condiţiile actuale, ar fi cea mai bună soluţie”, spune Gheţea.

Implicaţiile nu ar fi foarte mari pentru clienţi, însă bilanţul contabil al băncilor s-ar modifica dacă unei garanţii i-ar scădea valoarea de piaţă, fiind necesară creş­terea gradului de provizionare sau chiar un aport suplimentar de capital.

Pentru unele instituţii,  băncile-mamă impun însă oricum evaluarea garanţiilor  atât la acordare, cât şi la executarea imobilului, chiar dacă legislaţia nu va mai cere acest lucru. „Reglementările interne de grup ne solicită reevaluarea anuală a garanţiilor imobiliare. Aşadar, ambele variante sunt valabile în cazul Raiffeisen Bank”, declară Cristina Grigorescu, manager departament garanţii în cadrul băncii. Potrivit afirmaţiilor sale, implicaţiile reevaluării periodice a garanţiilor ţin de evoluţiile pieţei imobiliare de la momentul acordării creditelor, de performanţele financiare ale clienţilor respectivi exprimate prin ratinguri, precum şi de politicile de creditare pe care le are banca.

Normele existente, mai puţin permisive

În prezent, BNR „reanalizează cadrul de reglementare în domeniul evaluării garanţiilor imobiliare în vederea identificării necesităţilor de completare a acestuia. Valoarea la care se iau în considerare garanţiile are impact asupra stabilirii provizioanelor specifice de risc de credit”, susţin reprezentanţii direcţiei de specialitate Reglementare şi Autorizare din BNR.

Conform cadrului legal în vigoare, instituţiile de credit pot proceda la reevaluarea imobilizărilor corporale existente la sfârşitul exerciţiului financiar, astfel încât acestea să fie prezentate în contabilitate la valoarea justă, cu reflectarea rezultatelor acestei reevaluări în situaţiile financiare întocmite pentru acel exerciţiu. „Reevaluările trebuie făcute cu suficientă regularitate, astfel încât valoarea contabilă să nu difere substanţial de cea care ar fi determinată folosind valoarea justă de la data bilanţului, iar valoarea justă se determină pe baza unor evaluări efectuate, de regulă, de profesionişti calificaţi în evaluare, membri ai unui organism profesional în domeniu, recunoscut naţional şi internaţional”, explică reprezentanţii BNR.

Cerinţe referitoare la evaluarea garanţiilor imobilare sunt cuprinse şi în Regulamentul BNR-CNVM nr. 19/24/2006 privind tehnicile de diminuare a riscului de credit utilizate de instituţiile de credit şi firmele de investiţii.

210-51826-23_radughetea_19_rp.jpgAr fi mai simplu pentru bănci ca evaluarea să se facă doar la acordarea creditului sau la executare.
Radu Graţian Gheţea,  preşedinte, CEC şi ARB