La cum evoluează lucrurile, România are toate şansele să fie prinsă iarăşi între marile imperii ale lumii şi să fie zdrobită între conflicte care nu-i aparţin. Să o luăm pe rând. În est, zace Ursul, marele Imperiu rus. Oportunist, priveşte atent printre ochii întredeschişi la tot ce mişcă în jur, mulţumindu-se să mârâie înspre cei care-i privesc cu jind la tufele de mure din fostul spaţiu sovietic. Deocamdată pare că hibernează, acumulând osânză petrolieră, însă prin natura sa Ursul rămâne un jucător cu greutate, foarte agresiv. A fost de-ajuns să-şi rânjească colţii spre Prut că ideea de unire a malurilor s-a evaporat.
Mai la sud, începe să coacă un butoi cu pulbere. Din Caucaz, unde ayatolahii apar cu o viteză mai mare decât a cadenţei AK-urilor armatei ruseşti, trecând prin ţara fără graniţe Kurdistan şi prin explozivul Orient mijlociu, până în nordul Africii, musulmanii altădată rezonabili tind să se coaguleze în jurul Coranului. Nu e clar dacă otomanii vor fi esenţa acestui proces, sau dacă lumea arabă porneşte spre o altă cale, dar ceva se întâmplă. Dictatorii multora din ţările arabe, eliminaţi acum, aveau şi rolul de a pondera excesele religioase, acţionând ca o frână pentru o mare uniune sub stindardul Profetului Mahomed. Nu ştiu dacă faptul că ne place şi nouă şaorma va fi suficient pentru a-i convinge că nu suntem chiat atât de infideli.
Europa, calea aleasă oficial de România, joacă tot un rol de imperiu în această apologie a neatârnării. Imperiul Bun şi Democratic pare însă cel mai slăbit dintre toate, ros din interior de trei-patru forme de cancer economic şi cu membre cangrenate, aproape de amputare. Europa era un business acum 10-15 ani, când tu, o mică dar vioaie ţară din Balcani, îţi puteai băga mâinile până la cot în bănetul nemţilor, iar ei îţi mulţumeau. Grecii ştiu bine cum era. Acum, pe prafu’ ăsta, tu, ca mic asociat al Marii Uniuni, cam trebuie să vii cu bani de-acasă ca să ai privilegiul de a admira de pe margine masa bogaţilor.
Din fericire, Uniunea cea dreaptă nu cere exclusivitate sau n-are cum să ţi-o impună. Aşa că nişte fâşneţi ca noi, ne-am putut lipi şi la Marele licurici. Bine de tot chiar. Bază militară, radare, F-16-uri, chestii pe care le vedeam doar la cinema până de curând. După cum arată contextul descris mai sus, nu strică să ai nişte Rambo prin preajmă, fie ei şi ochelarişti de la transmisiuni. Ar fi fost chiar o situaţie ideală pentru noi – Marele licurici nu e o ameninţare teritorială, nu-i plac neapărat pământurile altora, se mulţumeşte cu ce-i sub scoarţă, iar pe la noi n-a mai rămas cine ştie ce, puţin aur pe fundul văgăunilor din Roşia şi, cică, ar fi şi-o ţâră de petrol în largul plajelor de la Mamaia. Asta dacă gestul nu l-ar fi iritat pe Urs şi dacă n-ar fi atras atenţia islamiştilor, care probabil au înfipt deja un steguleţ roşu pe harta duşmanilor, fix în punctul minuscul Deveselu.
Şi, ca tabloul să fie complet, ai noștri încearcă să-i seducă şi pe chinezi, privindu-i languros, de la aceeaşi înălţime. Este un pariu pe termen lung şi de mare risc economic. Dar, iarăşi, nu strică să te ai bine cu cei despre care toţi profeţii spun că-s Imperiul mileniului actual. Asta e de fapt e şi concluzia care se poate trage. Micuţi, sărăcuţi şi destul de nepricepuţi, românii fac ceea ce au făcut întotdeauna. Joacă la toate capetele posibile, o strategie care n-a fost câştigătoare niciodată şi nu va fi nici de acum înainte.