De-a lungul timpului, am avut ocazia sa stau de vorba cu multi straini, veniti pentru prima oara i Rominia. Invariabil, una dintre primele discutii era legata de preturi: nu isi puteau explica de ce unele produse sunt mai scumpe aici decit i tara lor de origine, i general un stat vestic. Intrati i supermarket-uri, italienii constata uimiti ca un banal pachet de macaroane costa aici dublu. Carnea de porc sau kilogramul de mere produce aceleasi exclamatii de uimire, desi sunt produse suta la suta rominesti.
Orice director de fabrica si orice importator pot asterne pe hirtie motivatii extrem de bine argumentate pentru respectiva situatie de fapt. De la taxele vamale ridicate, pina la pretul energiei electrice si costul materiilor prime importate se poate explica i amanunt de ce, la un salariu mediu, calculat de Statistica la 100 de dolari, rominul suporta preturi occidentale. Unele motive sunt reale. Altele ascund isa probleme grave ale economiei rominesti.
Directorii de firme de stat se vor plinge, invariabil, de pretul energiei, de taxele catre buget si de creditele bancare. Este foarte adevarat ca ei calculeaza toate acestea si le includ i pretul produsului finit. Putini dintre ei platesc i realitate. De aici icepe distorsionarea realitatii. Preturile exagerate reflecta sume care nu au fost niciodata platite adevaratilor beneficiari. Reflecta stocurile imense care, i unele ramuri, depasesc productia pe doua luni.
O simpla trecere i revista a datelor din buletinele statistice confirma aceste lucruri. Pentru ce are Rominia nevoie sa finanteze o fabrica de autoturisme de teren, care a produs exact 14 masini i luna august si are pe stoc alte 223, este un lucru greu de iteles. Privind mai departe, i cazul autoutilitarelor, stocurile depasesc de aproape trei ori productia lunii august. Vesnica poveste despre ce se poate face cu Tractorul Brasov pare mult simplificata: 1728 de tractoare zac i curtea fabricii. Pentru comparatie, productia lunii august a fost de 220 tractoare. Aceeasi statistica spune ca, la un numar neschimbat de salariati, salariile din industriile respective cresc de la luna la luna, din motive care scapa analistilor economici.
Comparatiile ar putea continua cu aspiratoarele de praf, televizoarele si multe alte astfel de produse „made in Romania” care nu-si gasesc locul pe o piata mult igustata din cauza puterii reduse de cumparare.
Observatiile s-ar putea extinde si asupra sectorului de energie electrica unde, la o productie cu 16% mai mica decit anul trecut, numarul salariatilor a crescut cu 4%, iar salariile s-au majorat, i iulie, cu 27%. Statistica nu face decit sa ofere cifre care pot fi analizate. Parerea potrivit careia majorarile de tarife la utilitatile publice isi gasesc, i mare parte, explicatia itr-un management de slaba calitate pare a fi confirmata de aceste cifre seci.
Selectia naturala care functioneaza itr-o economie dezvoltata, unde cine nu vinde dispare, n-are treaba cu economia Rominiei. La nivel mare nimic nu s-a urnit, de fapt. Marii producatori de pierderi sunt ica i ograda statului, un stat care tinde sa le acorde protectie i loc sa scape de ei. in comert, servicii si industrie sunt ica multe lucruri de pus la punct. Desi a trecut aproape neobservata, aminarea unui raspuns din partea Fondului Monetar International privind banii pentru Rominia nu face decit sa confirme faptul ca reformele de pina acum nu au fost nici atit de ample, nici atit de adinci pe cit au fost ele prezentate opiniei publice.